Home » Sportz » VIDEO: Gheorghe Hagi, pace cu Georgia lui Willy Sagnol la revenirea pe banca României (1-1)

VIDEO: Gheorghe Hagi, pace cu Georgia lui Willy Sagnol la revenirea pe banca României (1-1)

3386
Sursa foto: Inquam Photos / George Calin
Ascultă articolul

Gheorghe Hagi a remizat la revenirea pe banca selecționatei României, marți seară, scor 1-1, într-un amical cu Georgia desfășurat la Tbilisi.

Tricolorii au început promițător partida, cu ocazii importante de gol semnate de Coman, în două rânduri, și Ianis Hagi, care n-a reușit să bage mingea în poarta goală din afara careului, după ce un adversar a respins balonul de pe linia porții.

- articolul continuă mai jos -

În schimb, nu am continuat la fel de bine din punct de vedere ofensiv. Georgia a preluat inițiativa și a început să atace din ce în ce mai mult odată cu finalul primei părți. Protagonistul gazdelor a fost Zivzivadze, care a avut câteva ocazii importante înainte ca centralul qatarez să trimită echipele la vestiar.

A doua repriză, deși mai săracă în ocazii decât precedenta, a adus cele două goluri. La prima fază a părții, Aioani a izbutit o gafă de zile mari, scăpând mingea după ce a ieșit pe o centrare aparent simplă, iar Kvilitaia a îndeplinit o simplă formalitate pentru a deschide scorul.

Louis Munteanu, intrat în repriza secundă, a înscris primul gol la revenirea lui Hagi pe banca naționalei cu o lovitură de cap perfectă în poarta fotbalistului de la Liverpool, Mamardashvili, în minutul 57.

Kashia a fost protagonistul unui moment emoționant la Tbilisi. Cel mai selecționat fotbalist al Georgiei a jucat ultimul său meci la națională și a părăsit terenul pe fondul ovațiilor din tribune, printr-un tunel format de cele două echipe de pe teren, în minutul 64.

Nu au mai fost mai ocazii până la finalul partidei și Gheorghe Hagi o dă la pace cu Willy Sagnol în primul meci la revenirea sa la națională.

Următorul test al legendei naționalei va fi un alt amical, programat sâmbătă, 6 iunie, pe Stadionul Steaua din București, împotriva Țării Galilor.

LIVETEXT

Min. 90+3: Egoyan trimite o bombă de la distanță, dar balonul trimis de georgian se duce puțin pe lângă poarta apărată de Hindrich

Min. 90: Cinci minute adiționale pentru această parte secundă

Min. 89: Drăgușin iese în evidență din nou, de data oprind la limită un atac promițător al gazdelor

Min. 84: Mai intră un campion de la Craiova pe teren după Baiaram, Băluță, Matei și Cicâldău: Anzor Mekvabishvili pentru Georgia

Min. 78: Intră și Sorescu pe teren. Ghiță este cel vizat de ultima schimbare

Min. 78: Trei cornere la rând pentru România, însă fără vreun rezultat

Min. 72: David Matei îi ia locul lui Screciu

Min. 71: Georgia reușește o fază bine lucrată care îl are pe Kvernadze la capăt, dar noul intrat ratează execuția din careu și dă pe lângă poarta lui Hindrich

Min. 64: Ce moment frumos la Tbilisi: Kashia, aflat la ultimul meci pentru naționala Georgiei, părăsește terenul, iar cele două formații îi fac un „culoar” celui mai selecționat fotbalist al selecționatei, pe fundalul sonor al tribunelor care îl aclamă

Min. 62: Trei noi schimbări efectuate de Gică Hagi. Ies Aioani, Coubiș, Mihăilă și Ianis; intră Otto Hindrich, Matei Ilie, Baiaram și Tudor Băluță

Min. 61: Kvilitaia este din nou periculos cu un șut de la marginea careului, dar mingea este prinsă fără emoții de Aioani

Min. 60: Drăgușin primește cartonașul galben după o încăierare în careu cu Kvilitaia în așteptarea unui corner. Nici atacantul lui Metz nu a scăpat de cartonaș

Min. 57: GOOOOOOLLL, România!!! Louis Munteanu se află la capătul unei centrări date de Screciu și reia balonul în plasă cu o lovitură de cap senzațională. 1-1! Atacantul lui D.C. United a intrat pe teren în partea secundă

Min. 51: Zivzivadze primește o centrare interesantă, dar șutul său din careu nu este strălucit și mingea se duce peste poartă

Min. 46: Important de menționat este că avem patru nume noi pe teren: Cicâldău, Dobre, Eissat și Louis Munteanu. Răzvan Marin, Moruțan, Borza și Coman au părăsit terenul. Pentru acest amical se pot face un număr maxim de 10 schimbări în maximum trei momente în care jocul este oprit

Min. 46: Nu începem deloc bine repriză și primim gol la prima fază, 1-0 Georgia! Aioani scapă o minge aparent ușoară și Kvilitaia profită

  • PAUZĂ: Primele 45 de minute n-au adus niciun gol, în schimb ocaziile n-au ezitat să apară. Deși România a început promițător și a avut șanse importante în prima jumătate a reprizei prin Coman și Hagi, Georgia a preluat inițiativa în cea de-a doua jumătate și a bifat mai multe ocazii, protagonistul fiind Zivzivadze

Min. 45+3: Chakvetadze este scos cu ajutorul medicilor de pe teren, după ce a reclamat o accidentare

Min. 45: Două minute suplimentare pentru această parte a amicalului

Min 45: Kvilitaia primește o pasă magică în adâncime și este la un pas de a băga mingea în ațe, dar Drăgușin intervine in extremis și anulează reușita gazdelor chiar înainte de șutul atacantului

Min. 42: Screciu vede primul cartonaș galben al partidei după un fault tactic pe o contră a georgienilor

Min. 33: Kochorashvili prinde un culoar bun și trage de la distanță, însă mingea trece alături

Min. 28: Zivzivadze primește o pasă în axul central, aproape de careu, și trage, dar șutul său este anemic și prins ușor de Aioani

Min. 26: Zivzivadze ne iartă! Drăgușin comite o greșeală din postura de ultim apărător și atacantul lui Heidenheim scapă cu fața la poartă, dar Aioani îl barează pe georgian și deschiderea scorului la Tbilisi este amânată

Min. 23: Azarovi îl întoarce pe toate părțile pe Coubiș, centrează bine cu boltă, dar șutul coechipierului său este sub așteptări, peste poartă

Min. 19: Mamardashvili iese din afara careului pentru a respinge un balon, dar o face fix până la Ianis Hagi, care trimite bine din punct de vedere al direcției, direct în poarta goală, dar un fundaș advers respinge de pe linie. O nouă șansă bună de gol pentru trupa lui Gheorghe Hagi

Min. 18: Fanii georgieni huiduiesc decizia arbitrului de a nu acorda penalti pentru favoriții lor după un duel Borza – Kiteshvili, însă a părut mai mult fault în atac

Min. 7: Ocazie imensă pentru România! Mamardashvili greșește o pasă în centru, Screciu recuperează și-i trimite rapid lui Coman, care joacă vârf astăzi, dar nu a reușit să îl învingă pe portarul lui Liverpool, fiind blocat de un fundaș în ultimul moment

Min. 6: Chakvetadze pătrunde periculos în careul tricolorilor, însă este blocat înaintea șutului, în ceea ce a însemnat prima fază de atac a georgienilor

Min. 4: Prima fază ofensivă îi aparține României – Mihăilă primește o pasă în adâncime și trage din afara careului, dar șutul său este în blocaj

Min. 1: Meciul a început, și odată cu el povestea lui Hagi la națională. De posesie ne bucurăm noi

Ora 19.56: În aceste momente pe Stadionul Mikheil Meskhi răsună imnul „Deșteaptă-te, române!”

Ora 19.54: Kashia, căpitanul Georgiei, se află la ultimul meci la națională.

Ora 19.30: Cel mai important jucător al Georgiei, Kvicha Kvaratskhelia, campion european cu PSG și desemnat cel mai bun jucător al UEFA Champions League 2025/2026, este doar rezervă pentru acest meci. De asemenea, Anzor Mekvabishvili, proaspăt campion al României cu Universitatea Craiova, este pe bancă.

Ora 19.20: Interesant de pus pe foaie înaintea meciului: România ocupă locul 56 în clasamentul FIFA al echipelor naționale, la 16 poziții diferență de Georgia, care este în prezent pe 72.

Ora 19:15: Iată echipele puse în teren de cei doi selecționeri:

ROMÂNIA: Aioani – Coubiș, Drăgușin, Ghiță, Borza – Screciu, Răzvan Marin – Moruțan, I. Hagi (căpitan), Mihăilă – Coman. Selecționer: Gheorghe Hagi

GEORGIA: Mamardashvili – Azarovi, Kashia (căpitan), Lochoshvili, Goglichidze – Kiteishvili, Chakvetadze, Kochorashvili, Mamageishvili – Zivzivadze, Kvilitaia. Selecționer: Willy Sagnol

Ora 19.10: Bună seara și bine v-am găsit la primul meci al lui Gheorghe Hagi de la revenirea sa la naționala de fotbal a României! Hagi pornește la drum în al doilea său mandat cu un meci amical împotriva Georgiei, la Tbilisi, de la ora 20:00.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole