Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
În România a fost înregistrat primul deces COVID cauzat de infectarea cu tulpina Delta (indiană) a coronavirusului, în județul Argeș, potrivit unei informări a Institutului Național de Sănătate Publică (INSP). Presa locală relatează că este vorba despre o femeie de 72 de ani din Pitești, care avea și comorbidități.
Femeia a fost internată la Spitalul Județean de Urgență Pitești, iar decesul a survenit în 18 iunie, scrie pitesti24.ro.
Numărul total de infectări cu tulpina Delta depistate în România a ajuns la 44 de cazuri în București și 8 județe, cu nouă mai multe decât săptămâna trecută.
Noile cazuri provind din județele Argeș (7) și Buzău (2) și „nu au nicio legătură epidemiologică menționată”.
Dacă până săptămâna trecută INSP susținea că „nu se poate vorbi despre transmitere comunitară, în România, a variantei Delta”, în informarea publicată joi institutul precizează că „în acest moment nu există evidențe de transmitere comunitară susținută, în România, a variantei Delta”.
Cele 44 de cazuri depistate în România:
În total, în România au fost depistate până acum 1628 de cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare din 2224 de secvențieri. Rata de confirmare a ajuns la 73%:
Alpha – fosta variantă britanică B.1.1.7 – 1553 cazuri
Beta – fosta variantă sud-africană B.1.351 – 11 cazuri
Gamma – fosta variantă braziliană P.1 – 20 cazuri
Delta – fosta variantă indiană B.1.617.2 – 44 cazuri
în curs de actualizare
Foto: Inquam Photos/ George Călin
Să vedem, dacă apucă să se răspândească, dacă nu cumva va fi depășit de delta plus, un fel de rege al Corona virusurilor ce se pune acum pe picioare tot în India.
o sa vina un community edition free, sa aiba acces toata taranimea
Pai avem aparatura necesară sa depistam varianta asta? Știu ca la cea britanică nu am avut. Aaa, parca făcea doar o clinica privată;)))). Așa ca INSP habar nu are ce spune.
Show must go on, yeyeyeee
Pana sa cautati „evidente” ca nu se transmite comunitar, numarati mortii mai exact. Acum trebuie sa ii introduceti pe susta, ca atunci cand era valul in toi, v-ati ostenit sa ii scoateti din statistica, mincinosilor.
HAI LAS-O DRACULUI CHIAR DE GUVIDOS HINDIANOS A MURIT?O FI FOST PAPINĂ CIOROCLIE?
Nu scrie nicaieri daca se vaccinase.
Presupun ca nu.
Trăia veșnic! Cita intuiție ai!
Eu am, dar tu nu prea.
Așa cum eram și suntem invitați noi ăștia nevaccinați, sa vizitam un spital cu bolnavi de covrig, așa i-aș invita și eu pe ăștia vaccinații să meargă într-un spital cu bolnavi de covrig care au varianta asta cea mai periculoasa :))))). Că deh, sunt vaccinați și nu au ce sa pățească
Mirelooo, în spitalul ăla tot nevaccinații sunt mai mulți.
@Ion
Asta-i Barbu toata ziua.
Ioane, eu sunt nevaccinata și uite că nu sunt in spital :))))))
Mirel, un el rebel. :)))
Diano, să îmi mănânci păsărica rebela:))). Nu va convine cand mai există și oameni care nu sunt manipulați de mass-media :))))))) Mă doare in dos de covrigul vostru sfânt cu toate variantele lui inventate și încă neinventate
De ce? Preferi mass-media pro-rusa? Fiecare cu preferintele lui. Csf? Ncsf.
Nenea emoticon, nu mă interesează nicio mass-media 😉
Sa mori tu? Ce cauti pe G4 atunci?
Mă amuză faptul că voi ăștia care credeti în Sfântul vaccin și Sfântul covrig , incercati sa convingeti lumea sa se vaccineze. Asta e singurul motiv pentru care sunt pe aici :)))))