G4Media.ro

Primul candidat călare pe un cadavru

Primul candidat călare pe un cadavru

România a văzut mulți ciudați, personaje exotice și aventurieri înscriși de-a lungul timpului în campaniile pentru prezidențiale. E dreptul oricui să folosească tribuna candidaturii pentru a-și face puțină reclamă pe care o convertește apoi cum se pricepe fiecare. În toate democrațiile se întâmplă la fel. În Statele Unite, de pildă, comunistul Bernie Sanders s-a îmbogățit din vânzarea cărților, devenind milionar după tentativa de a candida din partea democraților în 2016.

Dar candidați cățărați la propriu pe cadavre, încă n-am avut. Necrofagi politici, hiene castrate de ultimele urme de bun simț încă n-au lătrat în campaniile electorale din România. A te cățăra pe tragedia unei familii pentru a câștiga capital politic și a încerca apoi cu maxim cinism să-l exploatezi mi se pare cel mai josnic gest posibil, nedem de specia umană, un viol post mortem al imaginii Alexandrei.

Acest Gheorghe Dincă al candidaților, acest mic monstru politic poartă un nume: Alexandru Cumpănașu.

Personajul acesta sulfuros, logoreic și vexat la comandă, mufat la granturi de sute de mii de euro cu statul, în special cu Ministerul de Interne unde își avea biroul de așa-zis oengist, comite în fiecare zi o crimă morală: ventilează toate conspirațiile posibile, se lupta cu procurorii, cu polițiștii, cu IML-ul, cu oricine încearcă să facă lumină în crimele oribile în dosarul Caracal. În felul acesta amplifică suferința familei cu fiecare ieșire publică în care vinde iluzii și speranțe deșarte.

Fără pic de empatie și respect față de familia Alexandrei, Cumpănașu alimentează în mod iresponsabil teoria că fata ar fi vie, victima unor rețele de traficanți, iar tot statul român conspiră în bloc să le acopere fărădelegile. Aceasta este crima morală, o nefârșită bătaie de joc la adresa unei familii și așa lovite crunt de soartă.

În numele unei relații de rudenie cu Alexandra, adolescenta răpită și foarte probabil ucisă de un suspect cu profil de criminal în serie, Cumpănașu pozează într-un cruciat în luptă cu statul mafiot, cu sistemul odios, cu rețelele de crimă organizată, pătruns de o misiune istorică. Cumpănașu a acționat însă mereu și o face în continuare ca o piesă din sistem, ca un apendice al unor zone obscure din stat.

El însuși este parte dintr-o construcție dubioasă, miniștri se execută instant când cere rapoarte de la Pintea pe tema IML sau își comanda niște bodyguarzi de la Fifor pentru mai mult dramatism.

Așa se explică parțial, prin conexiunile sale obscure, atenția de care se bucură din partea unor televiziuni, gata oricând să-i acorde spații largi, să-i transmită live toate elucubrațiile și inepțiile fără un minim respect față de publicul lor.

Nu mi-e clar cine și de ce i-a rezevat acest rol lui Cumpănașu, primul candidat la prezidențiale cățărat la propriu pe un cadavru. Poate fi instrumentul cu care instituții din stat se luptă între ele, pionul pus să torpileze la maxim încrederea în instituții sau, cel mai puțin probabil, o hienă oportunistă lătrând bezmetică de capul ei printre cadavrele de la Caracal.

Însă toți cei care îl ajută pe acest necrofag să intoxice mai departe spațiul public și acceptă să joace din culise în acest film prost devin complicii celui mai detestabil sport practicat, iată, la propriu, în această campanie: călcatul pe cadavre. Sper, totuși, că nu se vor strânge semnături pentru a valida această mare nerușinare.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

94 comentarii

  1. la cum aduna psd in mai putin de 24 de ore sute de mii de semnaturi (!!!!), cred ca se descurca si javra asta. el oricum e trimis cu o misiune in fata, nu o face de capul lui. miza in final e zero, iohannis oricum iese dar oricum iese degeaba ca acea functie e irelevanta (aproape).

    • Necrofagia politică a fost patentată de Cioloșilă, care a venit premier călare pe zecile de cadavre de la Colectiv.

    • e jale mare in sistem

      tapalaga a zis „so pa el”…. iar #kondensatorii au sarit la cumpanasu, exact ca niste dulai bine atrenati

      cumpanasu este singurul care. dupa ce ani in sir a pupat coccisul sistemului necoplanar, a suferit o transformare (turcescu a virat putin la dreapta, dar tot cu sistemul opresiv este)

      cumpanasu si-a facut mea culpa, iar acum, exact ca Saul (viitorul Paul), a inceput cruciada impotriva MAFIEI care controleaza o PARTE din BARONII locali

      #kondensatorilor, nu mai e buna lupta impotriva BARONILOR ?

      nu mai e valabila zicala „dusmanul dusmanilor mei este prietenul meu” atunci cand e o problema de viata si de moarte ?

    • nota pt cei care il apara pe Sanders, e ca in bancul din erevan:

      Sanders nu e comunist, de fapt el e marxist

      „Bernie Sanders campaigned for Marxist party in Reagan era”

      Bernie Sanders campaigned for the Socialist Workers Party in the 1980 and 1984 presidential campaigns and was investigated by the FBI for his ties to the Marxist group.

      Sanders has always played down the extent of his involvement with the party, which included radicals who praised the Soviet Union and Cuban communists, and has denied ever being a member.

      Asked in 1988 about his role as an SWP elector in 1980, he said:

      „I was asked to put my name on the ballot and I did, that’s true.”

      In fact, his ties to the party are deep and enduring

      https://www.washingtonexaminer.com/news/campaigns/bernie-sanders-campaigned-for-marxist-party-in-reagan-era

    • Da. Directoratul de la Bruxelles numit impropriu guvern al lui Ciolos a fost construit pe mortii de la Colectiv. Ar trebui o ancheta serioasa sa aflam ce s-a intamplat acolo. Napalmul ucide.

    • PRO Romania si PSD au primit cite un mesaj , trebuie sa-l descifreze !

  2. Da,perfect de acord cu comentariul…Se pare ca nu mai exista limite pt ac indivizi

  3. Intr-o tara in care condamnatii penal (reabilitati) au dreptul de a alege si de a fi alesi, care e problema?!
    In fond, omul e intens promovat si propagat de toate posturile tv in orice moment al oricarei zile…
    Dle Tapalaga, e dreptul suveran al poporului sa fie condus de cine doreste el.

    • scrie in articol care e problema, si nu tine de legalitate, ci de moralitate. ai inteles macar articolul, sau vorbim sa zicem ceva?

    • Nu auzi ca e „intens promovat si propagat pe televiziuni „…Deci e bun.Are si el dreptatea lui: daca nu ne miscam fundurile la vot…vor iesi ai lor, pentru .ca nu au alta treaba: stau la tv cu gura cascata si merg la vot .ca zombi.” Ai maica, saraaacuu…ii muri nepoata…hai sa-l punem presedinte,e si roman sadea!”

  4. O fi vre-un santajist care a pus mana pe niste arhive compromitatoare.
    Chiar nu-l poate verifica si „rezolva” nimeni in mod legal si eficient?

  5. Ba se vor strange la cata reclama i s-a facut. La cata protectie are ce mai conteaza niste semnaturi, se fac din pix daca e nevoie. Obisnuiti-va cu ideea ca va fi unul dintre candidati :(. Toata compasiunea pentru familia Macesanu, pentru ca Alexandra va fi pilonul central al „programului” sau.

  6. Aia cu „… comunistul Bernie Sanders …” e deplasata complet.

  7. ce va sperie la aceasta candidatura? ca poate castiga? sau ca inearca sa desconspire mafiile care sugruma tara?

    • De ce nu le-a deconspirat pana acum? Are de ani de zile ONG-ul ala si nu oriunde, chiar in sediul MAI. Faptul ca a prins atatea guverne si nu l-a matrasit nimeni spune ceva, nu?

    • Gabi, mamă, una din două: ori ești proastă ca noaptea, ori ești la fel de ticăloasă ca Cumpănașu.

    • @gabriela:
      Ia hai, ca aparu si prima semnatura pt Cumpanasu ! :)))))))))))

    • Nu ne sperie, ne ingretoseaza. Individul e un mizerabil atat de mare incat iese din scala pana si in Romania. Un gunoi.

  8. Sa aiba si gh..eii candidatul lor…

  9. D-le Tapalaga aveti dreptate, miroase foarte urat in jurul lui Cumpanasu. Desi el crede ca este perfect indreptatit sa candideze, considerandu-se un fel de Robin Hood(???) ce si-a propus sa se lupte cu autoritatile, nu pare ca are si simtul gandirii.
    Fiindca daca l-ar avea, nu si-ar pune rudele(familia Alexandrei) in situatia de a trece de la un cosmar la altul.
    Cumpanasu nu prea tine in cumpana raul si binele……

  10. Votanti psd sunt aceiasi ei voteaza ori cum adica cu unu din cumpanasu plescoianu diaconu dacila astia sunt votanti psd oameni care vrea ca presedintele sa le mareasca pensile si ajutoarele

  11. „Comunistul Bernie Sanders” hai ca ati lamurit-o domnule Tapalaga

  12. Bernie Sanders este comunist? E un social democrat. Ar fi vazut chiar liberal sau moderat in multe din tarile europene. Tentativa din 2016 s-a soldat cu locul 2 in alegerile primare din partidul democrat. E unul dintre cei mai populari si directi politicieni si cu sanse bune sa ajunga candidatul ales sa-l infrunte pe Trump. A pierdut in 2016 pt ca Clinton era preferata sa candideze, cumva venindu-i randul dupa Obama. O strategie catastrofala a democratilor din cauza careia avem un rusofil instabil la Casa Alba. Va rog frumos sa va faceti temele, apreciez de multe ori parerea dumneavoastra, insa da-ti dovada de superficialitate si cancanism daca ajungeti sa-l comparati pe Sanders cu…. Cumpanasu.

    • Subscriu în totalitate. Era singurul în stare să-i facă față portocaliul. Oricum sistemul lor e ciudat. Înainte de DNC Bernie stătea mult mai bine în sondaje și deoarece deranja marii sponsori a fost „făcut” la congres. Poate de data asta.

    • @Vlad F:
      Fii si tu mai indulgent ! Cel mai de stanga dintre democrati, e bine ? :))))))

    • Și eu sunt de acord, in state e prea mare controlul corporațiilor și a miliardarilor asupra mass-media, guvernului și sindicatelor. Au nevoie de un social democrat că sa mai echilibreze politica. Comunist nu este, e doar propaganda pro republicană de dreapta.

  13. Acest cumpanasu este prototipul lichelei perfecte. Un monument de tupeu si nesimitire . Se pare ca nu exista nimeni si nimic care sa-l puna la punct pe ticalosul asta.

  14. In alte tari puse la punct nu cred ca si-ar fi permis nimeni sa faca atata declaratii grave fara nici o dovada fara sa fie tras la raspundere.

  15. Cam multe pretentii dle Cumpanasu,parca erai in doliu dupa Alexandra,esti jalnic,daca asta era scopul „suprem”accederea la Cotroceni ti-ai facut socotelile gresit !!!

  16. Unii nu i.au dat girul insa. Doar atat. Nu a scris inca nimeni despre asta si ma gandeam cine si cand o va face.
    Probabil se gandeau ca o vor face cei din familie. Macar sa.i bata obrazul. Dar poporul roman este sclav. Are acea mentalitate fatalista a Mioritei, ca nu pate sa se puna cu mărimile, cand de fapt tocmai asta ar fi solutia cea mai fireasca.

  17. Cum plm sa il faci pe Bernie comunist? Pe ce planeta traieste autorul?
    Iar legat de cumpanasu…ati uitat ca traim in Romania?

  18. Domnule Tapalaga, Bernie Sanders nu este comunist,ci socialist.
    Chiar daca sant de dreapt,totusi in cazul lui Sanders trebuie sa ramanem
    nuantati.Ala chiar este de stanga, nu ca mafiotii de pe plaiurile mioritice.
    De Cumpanasu nu are rost sa mai vorbim, totusi ancheta este un dezastru
    si sant foarte foarte multe semne de intrebare in acest caz.
    Dupa 30 de ani de minciunii si diversiune securista, nu mai am incredere in
    justitie,politie si alte institutii.

  19. Parerea mea este ca prin toate aceste candidaturi de buzunar se incearca minimalizarea importantei functiei de Presedinte al Romaniei, cea mai relevanta si importanta persoana aleasa prin vot direct de catre cetatenii Romaniei. Astfel, tot ce se incearca este sa se ridiculalizeze aceasta candidatura. De ce nu candideaza nume sonore, persoane implicate si serioase care sa ne transmita ideea ca este o lupta serioasa? Avem in schimb ce pana acum: iohanis, barna, … dancila (o fufa analfabeta), diaconu (un actor), cumpanasu (un specimen care ne dezgusta), si cam atat. Deci, oricum iese iohanis, politicienii sunt toti la fel , mimeaza ca vor sa faca ceva, si oricum ma dezgusta. Nu?! Mai bine stau acasa!(sunt sarcastic).
    Unde este pasiunea de alta data?

    • Cu siguranta doar in capul tau e treaba asta cu minimalizarea, intotdeauna au fost tot felul de candidaturi, care mai de care mai nastrusnice in Romania, insa candidatura acestui ordinar este de-a dreptul mizerabila. Las-o balta cu defetismul p-aci vizavi de alegeri, ca n-ai adepti!

  20. că tot e atâta melodrama va propun urmatorul scenariu, in turul doi Cumpănașu ii da voturile lui Diaconu, s’a mai întâmplat in 2004 cu Stolojan-Băsescu, teatru.

    • Diaconu o să intre în turul 2 dacă și numai dacă 3 din cei 4 candidați care vor lua mai multe voturi decât el o să decidă înainte de turul 2 să emigreze pe Marte :))))

  21. De cand e Bernie comunist?

  22. Face pe victima acum si i numeste lichele pe cei care l contesta! Mai nemernicule sunt lichele ,cum le numesti tu,care te contesta, nu pentru ce faci acum ci,pentru disperarea cu care, de dragul banilor, ai devenit unealta cu care au sapat astia la temelia statului.Ai fost tinut ca o paiata in studiounrile unor televiziuni ,cu moderatori zombie,cu invitati ticalosi, tocmai pentru perceptia oamenilor ca ai fi un om onest.De multe ori iti era si tie rusine,tineai capul in jos,dar nu luai pozitie sa nu ti.periclitezi contractul,probabil.

  23. Exceptional titlul acestui articol !
    D-le Tapalaga, acceptati, va rog, un sfat chiar daca vine din partea unui neprofesionist : Daca vreodata va veti gandi sa va strangeti cele mai bune articole intr-un volum, cand veti ajunge cu selectia la acesta dupa titlul lui sa puneti punct !
    Cred ca niciodata nu ati sintetizat mai bine, o situatie, un om, o atitudine !
    PS. Apropo: sa stiti ca nu am citit decat titlul ! :))

  24. CABOTIN

    Asta e cuvantul pt Cumpanasu si Diaconu

  25. De fapt, ion iliescu a fost primul candidat catarat pe cadavre. Multe.

  26. La 8 Decembrie 1991, prin referendum, poporul roman a vrut republica. O are din plin! Mascarada asa-ziselor alegeri prezidentiale este o consecinta directa a acelei optiuni. Nu trebuie sa ne miram sau sa ne vaicarim. O putem tine asa inca decenii si nimic nu se va schimba in bine.

  27. La 8 Decembrie 1991, prin referendum, poporul roman a vrut republica. O are din plin! Mascarada asa-ziselor alegeri prezidentiale este o consecinta directa a acelei optiuni. Nu trebuie sa ne miram sau sa ne vaicarim. O putem tine asa inca decenii si nimic nu se va schimba in bine.

  28. Bernie Sanders nu e comunist.

    Halal, domnule Tapalaga!

    • @Dan Tapalaga

      Observ ca tot postati acelasi link la fiecare comentariu care mentioneaza ca Sanders nu e comunist, dar asta nu inseamna automat ca o singura sursa media confirma adevarul. Plus ca omul a laudat anumite elemente din comunism, acum peste 30 de ani!

      Ar cam trebui facuta diferenta intre socialism si comunism, chiar daca sunt de aceeasi parte a esichierului politic (nu prea relevant in ziua de azi, de altfel). Exista multe similaritati intre cele doua, dar socialismul nu e nici pe departe asa extrem ca si comunismul, plus ca ambele au diferite forme si grade de intensitate. Nu putem compara comunismul din Corea de Nord cu cel din Cehoslovacia la fel cum nu putem compara socialismul din statele Nordice cu cel din Italia.

      Poate aveti ceva cu Sanders, cine stie, caci nici nu prea e relevanta mentionarea lui in articol, de altfel. Si ba da, cum bine a scris deja cineva in comentarii, am avut de pe acum 30 de ani candidat la prezidentiale in RO catarat pe multe cadavre, si a si castigat doua mandate: Iliescu.

      PS. ar fi bine sa studiati sensul cuvantului „propriu”, pentru ca nu cred ca Cumpanasu a fost chiar la propriu catarat pe un cadavru, poate la figurat ati vrut sa scrieti. E bine ca jurnalist sa ramaneti cat de cat in zona profesionista daca vreti sa postati articolul ca si o „analiza”. Asa suparat cum e scris e mai degraba de „opinii” sau un blog.

    • Dati dovada de o superficialitate care ma surprinde, sincer, neputand face diferenta intre comunism si a fi de stanga, domnule Tapalaga.

      Ca in Romania, da, PSD vine ca un continuator al Partidului Comunist Roman, aici cred ca ne putem pune de acord – cu toate ca PSD-ul nu are nici o treaba cu vreo ideologie, in practica. Ei sunt doar cu Puterea. Intotdeauna, pentru totdeauna, daca se poate.

      Observ (cum observ ca aveti si cativa troli amarati pe aici) o anumita irascibilitate pe care o manifestati fata de Cumpanasu (poate pentru că irascibilitatea vinde pe internet).

      Daca credeti ca omul este deja controversat, nu mai rostogoliti bulgarele la vale, facandu-l si mai controversat (adica mai subiect) decat (nu) e.

      O seara buna!

    • Sanders este un admirator al sistemului de sanatate din Canada in comparatie cu cel din USA. Si chiar il are in programul lui pentru presedentie.
      Dupa mintea unora: Canada e tara comunista !

  29. Perfect de acord! CumpăNașu, un oltean mizerabil cum rar s-a mai văzut!

  30. Vă spun sincer, nici măcar o clipă nu am crezut în empatia acestui individ, în sentimentele sale sincere, în realul ajutor acordat familiei Alexandrei. Jenant, ăsta este Cumpănașu, exact așa l-am văzut tot timpul, în toată această perioadă în care el lătra din toți plămânii, la orice oră, în fața oricăror scări, în fața oricărei instituții, un individ fals, un om care avea și viza un rol spre desăvârșire, un om teatral și învăluit într-o ceață ciudată, un personaj care avea un scop bine țintit, nu cel privind cauza Alexandrei, iată că mi se confirmă. Așa este, să te cațări, la propriu, pe un cadavru, pentru a obține un beneficiu, nu mi se pare grețos, ci un gest sub demnitatea umană. Nu mă surprinde, repet, încă de la toate aparițiile publice, în cascadă, ale acestui, nici nu știu cum să-i zic, bănuiam că ascunde ceva, că pune ceva la cale. Habar nu am ce să mai zic. Eu, străin de acest caz, nefiind rudă cu Alexandra, sunt oripilat, mă întreb cum se simte familia acestei fetițe. Oare am asistat la un circ? La un spectacol cu final prestabilit? Nici nu știu ce să mai zic, mi se par prea multe aspecte, după cum se poate vedea, cusute cu ață albă, dacă analizăm această speță cu puțină atenție. Ne putem pune o întrebare, pe cât de logică, pe atât de firească: Ce se întâmplă doctore?! Un om tare dubios, un caz foarte încâlcit, o situație foarte stranie, un puzle cu multe piese lipsă și un individ care, după câte se pare și mai nou se confirmă, și-a croit foarte bine acest drum, descifrabil cam de câteva săptămâni bune… Să profiți de o astfel de tragedie, să te cațări pe emoția generată de aceasta, să folosești un astfel de moment pentru a te propulsa într-o poziție publică, privilegiată ție în primul rând, să folosești tragedia propriei nepoate de maniera aceasta, mi se pare halucinant, grotesc și de o nemernicie fără margini, toate acestea arată cine ești matale cu adevărat. Stimate domn, eu să fi fost în situația dumitale, să-mi fi pierit nepoata de maniera aceasta, nu mi-ar fi ars de o astfel de aventură, nu m-aș fi cățărat pe cadavrul propriei mele nepoate pentru a obține un astfel de privilegiu. Eu să fi fost în locul familiei Alexandrei, ți-aș fi interzis să mai ai de a face cu acest caz. Mă mir cum de familia acestei fetițe nu reacționează, bănuiesc că mai este și de acord cu mizeria promovată de matale. Certitudinile sunt tot mai puține, dubiile, tot mai multe și mai ciudate. Singura certitudine este că te-ai decis să candidezi matale la prezidențiale, folosind tragedia unei fetițe, poate, ca drept motou de campanie. Bravo, bre! Nu înțelegeam ce are lumea la început cu matale, acuma am priceput de ce.

    • @Ciprian: „Eu, străin de acest caz, nefiind rudă cu Alexandra, sunt oripilat, mă întreb cum se simte familia acestei fetițe.”
      Familia Alexandrei s-a agățat de firava speranță că omul chiar va ajuta la descâlcirea ițelor acestei tragedii. Și, mai mult ca sigur, îl consideră în continuare de bună credință. Pe de altă parte, din câte înțeleg, gradul de rudenie pe care-l trâmbițează (și în numele căruia prezidențiabilul oportunist acționează) e destul de obscur. Mă întreb cum de nu cercetează nimeni asta.
      Un personaj slinos, odios, din păcate.

  31. Bernie Sanders e comunist cum e Klaus Johannis nazist. Doar in propadanda de tip Antena3

  32. Pentru domnul care da vina pe republica: cum rezolva Margareta aceasta problema? Ca regele am vazut, a invitat toti comunistii si urmasii lor la nunta de diamant. Si in fiecare comunicat lua apararea PSD_ului. O sa spuneti ca era sclerozat si-l controla Duda. Atunci cu ce ne ajuta o marioneta in mainile sistemului? Cum se discuta si zilele astea in UK, ca regina, saracuta, oricum nu avea ce face, era obligata sa semneze. Atunci de ce mai toaca sute de milioane, ea , zecile ei de neamuri si intretinerea palatelor lor, daca tot e inutila? Francezii fac mai multi bani din turism pentru ca palatele lor sunt vizitabile.

  33. Iar ii fute grija pe hipsteri de acuratetea ideologica! Tapalaga, cu astia trebuie sa faci cum vad ca face unu pe Hotneews: Cand vrea sa fie sigur ca o sa i se publice un comentariu mai naspa, trece mereu in finalul lui ca e vorba de un pamflet! 🙂 Zile si tu idiotilor cu staif ca scrii pamflete cand il faci pe „Berni” securist, pardon, comunist! Ps. Textul de mai sus e un pamflet asa ca ii rog pe hipsteri sa nu se atace prea tare si sa ma pupe in fund.
    pps. Si ps-ul e un pamflet !!!!

  34. Bernie Sanders se descrie ca fiind un socialist democratic, si in zilele noastre aduce laude țărilor nordice, pt el acestea sunt modele de urmat. Faptul că in anii 80, in contextul războiului rece și președinției ronald reagan a avut niste comentarii de bine fata de cuba si urss nu il face comunist. Pt mine ar fi fost un președinte mai competent decât trump sau hillary.

  35. Când USR apărut în urma unor morți rezultate dintr-un accident cu care nu avea nici în clin nici în mânecă, Tăpălagă i-a sustinut. Iar despre Cumpanasu, care a fost afectat direct de o crimă cu premeditare, vad ca nu are nicio rușine să afirme ca ar profita de pe urma ei. Asta e o acuzatie foarte marsava la adresa unei rude a uneia dintre victime si nu ma mir deloc ca Tăpălagă e ateu, ca nu prea îi place gândul că i s-a pregătit deja cazanul.

    • Asa, si cum de ti-a trecut prin cap ca ne-ar putea interesa opinia unui postac psdist?

  36. Ma deranjeaza usurinta cu care G4media si d-voatra d-le Tapalaga puneti etichete unui om. De exemplu in cazul lui Cumpanasu – nu sunteti de acord cu abordarea lui. E ok e parerea d-voastra. Dar nu inteleg de ce in calitate de ziarist echilibrat:
    – in povestea cu plangerea de la IML ati criticat ca ministerul raspunde la plangerea unui om si nu ati dezbatut daca plangerea era legitima sau nu. Dupa parerea mea era legitima pentru ca IML a emis un comunicat de presa in contradictie cu un raport semnat tot de ei.
    – in general pentru ca nu va place omul (cum nici mie nu imi plac nuante de ale lui) orice produce e rau? Nici una din problemele ridicate de el nu e legitima pentru ca e la A3 toata ziua? Nici una din gaurile din ancheta semnalate nu sunt reale doar pentru ca sunt semnalate la A3?
    Nu mi se pare deloc ok impartirea in fie buni, fie rai, si negati posibilitatea ca „un rau” sa poate emite o idee pozitiva. Mi se pare ca va indretati catre demagogia de tip A3 doar ca sustineti alte idei.

    • Esti tampit sau postac, altfel nu se pot explica aberatiile pe care le scrii. Auzi mostra : ”negati posibilitatea ca „un rau” sa poate emite o idee pozitiva”, cum poti sustine o asemenea absurditate??? Niciodata ”un rau” nu va sustine un lucru pozitiv, decat daca-l avantajeaza, si-o face in scopul de-a prosti sau corupe oamenii, ca asta face raul. Esti la fel de ticalos ca si acest cumpanasu, postacule!

    • @Gabriela
      Nu sunt de acord. Preferam o disputa pe argumente. Ba da … ba nu … jucam cand eram mic.
      Prea usor punem etichete pe opinii. Ca si a d-voastra. Intai ati pus o etcheta si apoi ati construit un argument bazat pe eticheta-opinie. Eu cred ca oamenii nu sunt buni sau rai ci gri. Si atat cei mai negri cat si cei mai albi pot avea idei pozitive sau negative.
      Revenind la povestea cu Caracal, eu nu pot sa inteleg de ce ar trebui sa avem incredere absoluta in autoritatile a caror incompetenta si indecizie au dus la povestea asta. Si faptul ca Cumpanasu pune presiune pe ele, mi sa pare firesc dupa balbele de la inceput. Autoritatile nu au decat sa gaseasca dovezi indubitabile intr-o directie si ne inchid gura.

    • @ gaby c-tinescu

      apropo de replica ta adresata lui claudiu:

      „Niciodata ”un rau” nu va sustine un lucru pozitiv, […]”

      Am obosit sa dau mereu acelasi exemplu, de fiecare data cand citesc o aberatie logica, similara cu cea exprimata de tine:

      are loc o crima

      desi criminalul a lasat o multime de amprente la fata locului, neavand cazier acesta nu poate fi identificat de catre investigatori

      un barbat care este un alcoolic, care isi chinuie psihic familia este singurul martor al acestei crime

      pe baza semnalmentelor pe care le pune la dispozitia autoritatilor, criminalul este prins si arestat

      ia zi-mi, crezi ca daca criminalistii ar fi respins afirmatiile martorului doar pentru ca e alcoolic, ca e o bruta de om, l-ar fi putut prinde pe criminal atat de repede ?

      depozitia lui va fi luata in seama sau nu de instanta judecatoreasca ?

  37. Unchi = frate cu mama sau tatal persoanei. Cu cine este frate Cumpanasu dintre cei doi?

  38. Cumpănașu nu are nicio șansă.
    Nu înțeleg de ce toți se înghesuie să-i dea câte un ghiont.
    Tăpălagă și mulți alții sugerează că suntem ba agresați, ba părtași la vreo conspirație…
    Nu este nimic spectaculos.
    Într-un stat mafiot tragediile sunt regula și nu e nimeni în siguranță.

  39. Talagala, primul candidat călare pe „un cadavru” (de la Colectiv ai numarat „cadavele?!) este Iohannis!

  40. Acest Cumpanasu nu are nimic din suferinta cumnatului sau.Este un ipocrit care profita de pe urma nepoatei sale.Un fals de la A la Z

  41. N-am mai citit nimic după ”comunistul Bernie Sanders”. Link-ul ăla obosit pe care îl tot postezi e egal cu zero. Mai bine ai urmări politica americană, ca să înțelegi și tu despre ce este vorba acolo. Altfel riști să fii penibil, ca acum…

  42. „Comunistul Bernie Sanders”? Si mai postati si linkul ala din Washington Examiner prin comentarii, ca si cum aia ar fi sursa care confirma acest adevar. Acel link – si gogomania despre Bernie Sanders – arata ca nu prea intelegeti mare lucru din politica americana. Incercati sa va informati inainte sa publicati astfel de bazaconii – cautati pozitiile politice ale acestui domn, nu doar primul site din Google care va confirma supozitiile.

  43. Domnule Tapalaga, chiar nu va e frica de Ciuvlica, cel care va urmareste zilnic iar seara, ca invitat al haitei de la A3, va ataca pentru stalinism?

  44. Comunistul Bernie Sanders se urca cinic pe cadavrele regimurilor socialiste atat de dragi lui. Cumpanasu nu e decat un scatofag, la randul lui un alintat al serviciilor de sorginte comunista.

  45. Bai Tapalaga, da cu gunoaiele de ziaristi care se plimbau prin arhiva sipa cu Macovei de mana cum ramane? Inainte sa vorbesti de altii, uitate in oglinda si ai sa vezi unul dintre cele mai mari gunoaie care au existat si inca mai exista in mass-media din Romania

  46. Nu se poate judeca viata politica din SUA dupa normele europene. Pe de alta parte Bernie Sanders nu poate fi judecat pe baza opiniei unui ziar sau mai multor ziare care ii este ostil /ii sunt ostile.
    Intr-o perspectiva mai larga , da , Canada este un stat social , cum nu sunt SUA. Aceasta nu face Canada un stat socialist.
    Revenind la oile noastre , epopeea lui Alexandru Cumpanasu nu ar fi fost posibila in conditiile unei anchete convingatoare .