G4Media.ro

Primele sancțiuni pentru nerespectarea regulilor de programare la vaccinare: amendă de 5.000…

sursa foto: Facebook/ Comisia Europeană

Primele sancțiuni pentru nerespectarea regulilor de programare la vaccinare: amendă de 5.000 de lei pentru coordonatorul centrului de la spitalul din Rădăuți unde 563 de persoane au fost imunizate deși se încadrau în etapa a treia

Coordonatorul centrului de vaccinare de la spitalul din Rădăuți, județul Suceava, a fost amendat cu 5.000 de lei, după ce un control cerut de Ministerul Sănătății a constatat că 563 de persoane au fost imunizate deși se încadrau în etapa a treia.

Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății, printr-un comunicat de presă.

Este prima sancțiune dată după anunțul de miercuri al ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, privind controalele la centrele de vaccinare, din cauză că mai multe persoane ar fi sărit peste rând.

Comunicatul Ministerului Sănătății:

La cererea Ministerului Sănătății, inspectorii sanitari din cadrul Direcției Sănătate Publică Suceava au efectuat un control la centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Municipal Rădăuți, după ce s-a constatat că, în perioada 15-23 ianuarie 2021 au fost imunizate în acest centru 563 de persoane marcate ca eligibile pentru etapa a III-a de vaccinare.

Controlul a avut ca scop verificarea modului de aplicare a Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România în acest centru.

La momentul controlului, inspectorii DSP Suceava au constatat că persoanele venite pentru imunizare în centrul de vaccinare nu erau verificate în aplicația Rovaccinare pe baza CNP-ului si nici în listele de pacienți programati pentru ziua în curs. Listele cu pacienți pentru ziua în curs erau trimise pe whatsapp de către medicul coordonator din DSP către directorul medical al spitalului și redirecționate mai apoi de acesta personalului care asigură paza centrului pentru a permite accesul în unitate a pacienților programați.

În centrul de vaccinare pacienții au fost primiți în baza programărilor printate sau mesajelor sms, iar în cazul pacienților programați de medicul de familie, pe baza declarației acestora.

Inspectorii sanitari au verificat listele de pacienți programați si au constatat că sunt pacienți în dreptul cărora nu sunt completate toate câmpurile din platforma de programare (nu sunt trecute datele de identificare a celui care a programat si nici nu există câmp în care să fie trecută categoria populațională din care face parte, îngreunând astfel verificarea modului de programare).

Centrul de vaccinare din cadrul spitalului a fost organizat pentru personalul medico-sanitar inclus în prima etapă de vaccinare, apoi activitatea centrului a fost prelungită pentru personalul din etapa a II-a, în Municipiul Rădăuți nu există alte centre comunitare deschise.

S-a mai constatat că centrul de vaccinare nu a fost reoptimizat pentru a II-a etapă de vaccinare și pentru un număr mai mare de solicitări de vaccinare. Nu se asigură personalul pentru fiecare punct din structura centrului, fiind adus personal din spital, prin rotație.

În urma celor constatate, se aplică următoarele măsuri și se formulează următoarele recomandări :

1. Medicul coordonator al centrului a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei, conform HG 857/2011 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice.

2. Inspectorii sanitari au recomandat reinstruirea personalului privind utilizarea și operarea mijloacelor informatice, respectarea prevederilor legale ( OMS nr.2171/2020) privind evidența persoanelor vaccinate și respectarea prevederilor HG 103/2020 privind aprobarea Strategiei de vaccinare impotriva Covid-19 si a OMS nr. 2171/2020 pentru stabilirea Normelor privind autorizarea ,organizarea și functionarea centrelor de vaccinare impotriva Covid-19.

Sursa foto: Comisia Europeană / Facebook

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Ahaaaa! I-au prins. 🧐

  2. Dar pentru cabinetele speciale de vaccinare separate de amarasteni nu s-au dat amenzi?
    Ăia au sărit peste rând pentru că, poate, au văzut haitele de „esentiali” din etapa a 2 a( perfect legali in opinia statului român) tinerei si sănătoși, cu centre dedicate, care au inhatat vaccinurile bolnavilor si ale bătrânilor și s-au gândit că nici ei n-ar trebui sa fie cetățeni de mâna a 14 a.
    Eu vreau să știu, de exemplu, de ce e c… de Laurette „esențială” pentru statul român, iar eu, nu, deși muncesc pe brânci de 25 de ani in mediul privat.

  3. Ne- am saturat de atâția speciali și esențiali din țară .Așteptăm altceva de la noua conducere,dar vedem că împarte lumea în caste favorizate și paria.Nu credeam că se fac cabinete speciale pentru priveligiati in special bugetari,iar cei care plătesc biruri grele statului , cei bolnavi și bătrâni să aștepte până la sfântul așteaptă.

  4. VV crede ca daca I-AM VOTAT, INSEAMNA CA SUNT SIGURI PE SEXUTUL LOR 4 ANI??@!!!!!
    HA, HA, HI…
    VV, NICI TU NU STII IN CE FILM JOCI…