Home » Articole » Primarul unei comune din Gorj acuzat că ar fi acroșat un pieton și a plecat de la locul accidentului s-ar fi aflat sub influența substanţelor psihoactive

Primarul unei comune din Gorj acuzat că ar fi acroșat un pieton și a plecat de la locul accidentului s-ar fi aflat sub influența substanţelor psihoactive

Primarul unei comune din Gorj acuzat că ar fi acroșat un pieton și a plecat de la locul accidentului s-ar fi aflat sub influența substanţelor psihoactive
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Ascultă articolul

Primarul comunei Stejari, Robert Păiuşi, care este cercetat de poliţişti după ce a acroşat, duminică, cu oglinda laterală a autoturismului o femeie şi a părăsit locul accidentului, s-ar fi aflat în momentul respectiv sub influenţa substanţelor psihoactive, a anunţat, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit poliţiştilor, după testarea la faţa locului, edilul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice.

„În urma testării şoferului cu aparatul din dotare au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive. Menţionăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanţe interzise”, au transmis reprezentanţii IPJ Gorj.

Robert Păiuşi este cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.

„În cursul zilei, poliţişti din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Târgu-Cărbuneşti au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Băceşti. Din primele verificări efectuate de poliţiştii ajunşi la faţa locului a reieşit faptul că un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din comuna Stejari, în timp ce conducea un autoturism în satul Băceşti, a acroşat cu oglinda laterală un pieton (femeie), în vârstă de 24 de ani din aceeaşi localitate, părăsind locul producerii evenimentului rutier. În urma accidentului a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, a informat, duminică, IPJ Gorj.

Conducătorul auto a fost identificat la scurt timp de poliţişti şi testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.

Totul s-ar fi petrecut în urma unui incident de campanie între primar şi susţinătorii AUR.

Într-o filmare postată pe pagina lui de Facebook, Robert Păiuşi susţine că femeia nu a suferit nicio leziune.

„Sunt bine, am înţeles că persoana care spune că am lovit-o nu are nicio leziune, nici la mână, nici la coaste, a ajuns acasă mai devreme. (…) Ca să vă daţi seama unde s-a ajuns şi ce campanie fac ei (AUR – n.r.)”, a spus edilul.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole