G4Media.ro

Primarul Sectorului 6 ironizează proiectul trenului metropolitan, inițiat de Nicușor Dan: Decât…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Primarul Sectorului 6 ironizează proiectul trenului metropolitan, inițiat de Nicușor Dan: Decât să se insiste pe proiecte faraonice si scumpe, mai bine ne-am concentra pe lucruri mai realizabile

Proiectul Trenului Metropolitan Bucureşti-Ilfov, inițiat de primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, va costa 962 milioane de euro. Din acestă sumă, 614 milioane de euro reprezintă achiziţia unor trenuri noi, iar cu restul ar urma să fie modernizate staţiile, să fie construite noi puncte de oprire şi să fie modernizate unele treceri la nivel cu calea ferată. Prima faza a planului investiţional va costa 116 milioane euro, așa cum reiese din datele prezentete de g4media.ro

Pe lângă specialiștii care contestă proiectul, primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, îl ironizează și el pe primarul Nicușor Dan, afirmând că de doi ani se bate pasul pe loc, că nu s-au făcut investiții serioase pe tema transportului în comun și că dacă ar fi existat un plan serios, Primăria Capitalei ar fi dispus măcar realizarea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ).

„Decât să se insiste pe proiecte faraonice si scumpe, fără cap și coadă, cu trenuri urbane care iau calatori de nicăieri și îi lasă niciunde (eu încă mai aștept studiul ăla origine-destinatie), mai bine ne-am concentra pe lucruri mai realizabile cum ar fi reparerea liniilor de tramvai, investitii in transportul public de calitate și proritizarea acestuia in trafic. Chestiuni mai umane, mai urgente, mai utile, mai simple. Căci de mega proiecte prost fundamentate care nu se întâmplă sau care sunt nefezabile, m-am cam săturat. Oricum se bate pasul pe loc de doi ani, asa cum am spus că se va întâmpla încă de acum doi ani. Dacă cineva avea intenții seriose pe tema asta, măcar demara un PUZ. E prea târziu,  prea putin. Just facts… Nu s-a avansat cu nimic, bine ca nu am așteptat cu Parcul Liniei dupa iluzoriul tren urban și i-am dat înainte ca sa poată respira nițel și cartierul Militari. Decât sa vin cu scuze, mai bine cu rezultate. Hai sa le facem pe cele realizabile si sa le facem intr-un orizont de timp decent. Hai cu Prelungirea Ghencea, hai cu cele începute”, a transmis Ciucu pe contul său de facebook.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

22 comentarii

  1. Sa trezi si nea cabanos sa se lege de mucusor. da ce proecte ai tu ma cabanos, dalea de pus borduri si astupat gauri in asfalt eventual niste dale pa undeva.

    • @Eugen Eu l-am votat si il votez mai departe. Nu pot sa votez Sarma dupa toata companiile municipale intesate de rude pana la generatia 14. Este un proiect propus pentru a rezolva traficul din Bucuresti care este infernal, nu este perfect banuiesc ca vor alege varianta optima.
      Sa imi aduc aminte de telegondole?
      Metroul din Dr.Taberei a fost criticat, ba ca are statii prea dese, ba ca nu te duce prea departe…, dar este o solutie sa iesi rapid din Dr.Taberei la 8 dimineata cand toti pensionarii fug la piata ca disperatii.

  2. Pe Primarul sectorului 6 il cheama Ciucu nu Ciuca. Ciuca este analfabetul ala din fruntea guvernului.

  3. „Ciprian Ciucu, îl ironizează și el pe primarul Nicușor Dan”. Toată lumea râde de Nicușor Dan și de ceilalți aiuriți USR. Fără incompetenți în funcții publice!

    • Toată lumea nu înseamnă câțiva pr0sti ca voi. Ați avut parte 32 de ani incompetenta, furt, cumetrii și combinații dar tot alții sunt incompetenți. Pe voi va duce capul ăla sau îl aveți degeaba?

    • eugenio eu cred îți place să o sugi cu firea cu mamica cu ciucu cu iliescu morților mătii si cu usl-ul cristosilor vostrii de javre. Ozi bună!

    • M-am mutat dintr-un alt sector al Bucureștiului, in sectorul 6, unde văd cu tristețe că acest primar nu face nimic pentru sector, BLOCURILE NU SUNT REABILITATE, nu se lucrează deloc în tot sectorul, spre deosebire de alte sectoare.

  4. In cel mai bun caz pentru nea Ciucu: vorbeste Tusea despre Junghi

  5. Mai bine ar face ceva pt Sectorul 6, decât sa i comenteze pe alții .
    Zero barat și Ciucurel asta , pt. Sectorul 6.

    • Dintre toti primarii de sector 6 la asta chiar se vede, a strans rablele din cartier, a pus alte borduri, asfalt din nou pe trotuare, parculete refacute cu iarba udata, a scos politia locala pe strazi. Ca i s-a urcat lui la cap si deja se vede primar general asta e partea 2-a…. Nu putem compara un sector cu PG.

  6. Tovarășu` primar în sectorul 6, cât costă pe zi paza malului de pe Lacul Morii, este nevoie chiar de două echipaje de poliție permanent? Cât s-a „cotizat” pentru a realiza promenada unui proiect imobiliar din bani publici?
    Proiectul Aqua City se laudă cu promenadă pe Lacul Morii dinainte ca primăria sectorului să se apuce de reamenajarea lacului.
    Păcat de natura complet distrusă din zonă, indolență totală față de oamenii care trec prin zonă.
    Cu siguranță proiectul trebuie conservat până la urătoarele alegeri și apoi abandonat.

  7. Ciucu se viseaza primar general desi este un smecher mafiot. Trenul metropolitan este bun ca scoate autobuzele de Ilfov care acum merg pe liniile de tramvai. Asa ceva nu exiata nicaieri, linia de tramvai este pentru tramvai si nu pentru autobuze.

  8. O fi Nicusor cu pasaricile lui (si are multe recunostem) dar macar mai face ceva fata de voi astia care toata ziua faceti numai din gura. O trebuit sa vina pe ultima suta de metrii Nicusor sa va faca termoficarea astfel cu FSN-USL si peste 20 de ani tot despre cum ar trebui facuta termoficarea s-ar fi discutat, ca la vorbe sunteti buni dar numai la vorbe.

  9. Decât ceva durabil și elegant, mai bine ciupeala izmenei rupte în cur.Asta vrea Ciucu. Dar nu degeaba. Banii vin din ciripeli.

  10. De aceea avem o adevărată capitala europeana, pentru ca toți primarii s-au „concentrat” pe „proiecte” ca la un sat: asfaltat, făcut trotuare, pus borduri, plantat flori și cam atât. Ciucu sa candideze la țară pentru ca sec 6 e prea mare pt creierul lui pe care patinează musca.

  11. Ar trebui sa ne bucuram ca exista in sfarsit un « proiect faraonic « in Bucuresti dupa 32 de ani in care nu s-a intimplat nimic. Sa desfiintam orice initiativa ,mai ales in transportul public care este catastrofal in capitala este contraproductiv , daca nu rau intentionat.

  12. ooo da… Ciucu. Da matale cand te apuci de facut lucruri serioase nu doar de schimbat borduri?! catot veni vorba de proiecte importante…

  13. Asa este dl Ciucuri, și in Paris de ex RER-ul ia oameni de nicăieri (suburbii) si ii duce nicăieri (in centrul orașului).

  14. Cica : pe langa specialistii care contesta proiectul si primarul sectorului 6…….care specialisti g4media? Ca e vorba de unul ! Si, bineinteles, Ciucu specialist la toate!
    Pai Ciucu tot cu maruntisuri specifice primarilor precedenti, precum achiziții de chioscuri de florarii!
    Ciucu e normal sa fie gica-contra , ca doar se viseaza viitorul primar general!
    Amatorism total! Usor, usor….g4media se transforma in cancan! Poate v-ati saturat si voi si creti sa faceti si voi mai multi bani!

  15. Dl Ciucu are probabil sarcina de la partid sa se pregateasca de alegerile pentru Primaria Capitalei. Si la noi campania electorala inseamna mai intai sa dai in ceilalti.
    Poate ar fi mai intelept ca dl Ciucu sa mai faca un mandat la sectorul 6, sa duca pina la capat proiectele pe care le are acolo si sa dovedeasca daca este capabil de capitala.
    Proiectul „faraonic” al dlui N. Dan este gandit pentru oameni nu pentru buzunare nesatule ca ale celei care a falimentat capitala. Si dinsa avea proiecte faraonice care nu foloseau nimanui si care nu erau menite sa fie realizate ci ca sa cheltuie si atat.

  16. Ciucu si Mucu care au marit taxele de parcare de 10 ori… iincepe marea reforma, parcare cu bani seriosi … unul face promenada in camp, altul peroane pt tranvaie nepotrivite… se trage de ciolan de o parte si de cealalta, pentru un statut mai presus…