Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a anunţat că doreşte recuperarea pieţelor Aghireş, Latină şi Pompeiu, precizând că a depus plângeri penale şi acuză firme private de administrarea păguboasă a acestor pieţe, transmite News.ro.
Radu Mihaiu a transmis, vineri, că a depus plângeri penale în cazul unor firme private pe care le acuză de administrarea păguboasă a pieţelor Aghireş, Latină şi Pompeiu.
Primarul USR susţine că aceste pieţe agroalimentare, în loc să încurajeze producătorii locali să îşi vândă produsele, au ajuns să fie nişte supermarketuri, din care primăria încasează mai nimic, iar “băieţii deştepţi” obţin chirii substanţiale.
“Cândva, demult, tare demult, s-au dat spre administrare unor firme private trei pieţe alimentare. Au fost date în administrare pentru preţuri modice, tocmai pentru a încuraja producătorii locali, pentru ca bucureştenii să nu plătească mult să cumpere fructe legume, carne, brânzeturi. Şi printr-un şir întreg de hotărâri de consiliu, caiete de sarcini, contracte păguboase, nişte băieţi > şi-au aranjat nişte imobile profitabile. Pieţele agroalimentare s-au transformat în supermarketuri, şi-au tras câteva etaje de birouri. Etaje! În loc de producători locali găsim preţuri de supermarket şi spaţii premium din care primăria încasează mai nimic, iar şmecherii încasează chirii substanţiale.
Am făcut plângeri penale pentru cele 3 pieţe pentru care am documentat întreaga poveste: Piaţa Aghireş, Piaţa Latină şi Piaţa Pompeiu”, a declarat primarul Radu Mihaiu.
El a menţionat că în paralel face demersurile pentru a recupera aceste spaţii.
“Din nefericire, situaţia lor juridică este (probabil intenţionat gândită) foarte complicată, existând procese în instanţă, insolvenţă şamd. E greu de curăţat după 20 de ani de administraţie roşie, dar ne-am pus cizmele şi ne-am apucat”, a mai precizat primarul Sectorului 2.
Tăntălău’ ăsta pe unde-o fi fost criogenat pân-acu’?…
Piața Latină (de celelalte nu știu) nu mai există de vreo 10 ani, dacă nu mai bine!
Între timp s-a închis până și Mega-Image-ul care i-a luat locul!
Potcoave de cai morți, ce dracu’ vrea el să recupereze?
@ cezar – Asa va place sa traiti, in resemnare mioritica, nu? Nu stiu care e tantalaul de fapt, iio zic ca doar tu!
Parcurile administrate de USR-iști sunt veritabile delte sălbatice, fără paza, fără de nici unele elementare, fără investiții, Bucureștiul de Crăciun zici ca este Kievul din războiul lui Putin, dar Clotilde, Mihaiu, Nicusor, vor doar plângeri penale. Asa o fi bine și nu îmi dau eu seama, doar locuiesc în București, de unde sa știu eu…. :))))
Trăiești în București dar îți place sa fii furat!
Dacă candidează și la următoarele alegeri, tripleta USR-ista, Clotilde, Nicusor și Mihaiu, noi ne mutam în Kiev.
DRUM. BUN!
Noi, rămânem în București!
Noua ne place sa stam în frig, mizerie, întuneric, în cea mai trista capitala europeana.
Multumim mult.
Ai dreptate au terminat capitala tandemul psd-pnl,30 de ani de hoție și nepăsare. Usr are mult de treabă
Bacsis, pesches, ciubuc, filodorma !
Cuvinte intrate in cultura noastra.
Ne reamintim ce spunea un personaj din romanul Zahei Orbul de V Voiculescu , ca -Romania este tara bacsisului si ciubucului-.
Iar o data cu guvernarea Citu -Ciolacu, se pare ca un nou cuvant accede in cultura noastra : sinecurile !