Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Primarul PNL al orașului Cernavodă a fost trimis în judecată de DNA Constanța, miercuri, se arată într-un comunicat al instituției. Edilul este acuzat că ar fi finanțat ilegal un club sportiv. Prejudiciul calculat de procurori ajunge la 9,3 milioane de lei.
Liviu Negoiță este acuzat de procurorii Anticorupție de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii susțin că în perioada aprilie 2017- august 2019, Negoiță ar fi aprobat, fără respectarea dispozițiilor legale, un număr de 33 de ordonanțări din partea Primăriei municipiului Cernavodă, prin care ar fi fost dispusă plata nelegală a sumei totale de 9.307.790 lei, în folosul unui club sportiv.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.
Consiliul Local Cernavodă nu a aprobat constituirea ca parte civilă împotriva primarului.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanța cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Simplu! Dacă e de la PSD sau PNL să meargă la pușcărie! Dacă e de la USR înseamnă că e o acțiune de kompromat, o înscenare murdară a unor instituții politizate, conduse de Diavol!
Sau la Mioveni? Sau ăia din Cernavoda nu au voie sa faca sport? Doar pescuit sportiv….
Jenant…..un oras ca Cernavoda, cu SINGURA centrala nucleara din tara, unde beneficiile pentru locuitorii acestei urbe , trebuiau sa fie cel putin , decente, a ajuns sa fie tinta DNA pentru ce?
Pentru ca un PRIMAR, si subliniez, a avut curajul sa faca ceva pentru un club sportiv de pe urma caruia, noi, cernavodenii, am devenit mandrii?????
Fratilor, de cand cu aceasta echipa de fotbal, noi, ca oras, am iesit din anonimat, suntem cineva, lumea aude de noi, nu numai prin prisma centralei…..
Cu ce a gresit acest om?
Consider, personal, ca aceasta institutie, (DNA), a-r trebuii sa seocupe deADEVARATELE PROBLEME.