Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Primarul comunei Sucevița, Ioan Dorin Pînzar, a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare după ce a fost depistat la volan sub influența băuturilor alcoolice, anunță Știri Suceava.
Fapta a fost săvârșită la 17 februarie 2022, la ora 03:30, pe DN 17A. Aflat la volanul unui autoturism Dacia Logan al Primăriei Sucevița, primarul a fost oprit în trafic de polițiști chiar în fața sediului administrației locale și a fost testat cu apratul etilotest.
Rezultatul a fost de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar ulterior la proba biologică s-a constatat că alcoolemia primarului era de 2,29 g/l alcool pur în sânge.
Joi, magistrații Curții de Apel l-au condamnat pe primar la un an de închisoare cu suspendare după ce în cazul său Judecătoria Rădăuți pronunțase doar o sentință de condamnare cu amendă penală. De asemenea, primarul va presta 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității.
Sentința e definitivă.