Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Primarul Astrid Fodor a explicat că ceea ce apare în arhiva CNAS ca note transmise Securității sunt informații obținute în urma unor interviuri obligatorii în fața ofițerului de securitate, scrie Turnul Sfatului.
Astrid Fodor era responsabilă pe vremea comunismului cu exporturile de stofe.
„Așa cum concluzionează și Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securității prin documentul făcut public, nu am fost nici colaborator și nici lucrător al Securității comuniste. Pentru transparență și claritate, doresc să explic în detaliu. Nu am oferit informații din proprie inițiativă. Presupun că, pe vremea regimului comunist, fabricile care desfășurau activitate de import-export erau monitorizate de un ofițer de securitate, responsabil pe această linie. Și Libertatea Sibiu era o astfel de fabrică, prin natura activității având multe contacte externe, derulate prin intermediul întreprinderilor de comerț exterior.
Ca regulă, șeful de protocol al fabricii era obligat să înregistreze în registrul de protocol toate delegațiile străine care intrau în fabrică, numele celor care participau la întâlnire din partea fabricii și a întreprinderii de comerț exterior din București și tema discuției ce urma a se purta. Acest registru era verificat de ofițerul de securitate, iar reprezentanții din cadrul fabricii Libertatea prezenți la aceste întâlniri cu partenerii externi erau invitați din când în când la o discuție cu ofițerul de securitate. Eu eram la acea vreme responsabilă cu exporturile de stofe realizate prin ICE Confex.
În această calitate, și eu m-am numărat printre cei intervievați. Discuțiile s-au desfășurat la sediul fabricii, în sala de protocol, și durau doar câteva minute. Întrebarea era în esență aceeași de fiecare dată, ofițerul fiind interesat să știe dacă, pe lângă discuțiile profesionale, s-a vorbit și despre alte teme precum nemulțumiri legate de regimul comunist sau de conducerea țării. Răspunsul meu, atunci când am fost întrebată, a fost mereu că nu au existat astfel de discuții, conversațiile purtate limitându-se la obiectul de activitate al fabricii”, a spus Fodor.
In Romania „democratica”, turnatorii de ieri sunt conducatorii de azi.
Astia formeaza „sistemul” ghidonat de servicii.