G4Media.ro

Primăria Craiova a şters de pe site-ul administrației locale numele celor care…

pixabay.com

Primăria Craiova a şters de pe site-ul administrației locale numele celor care cer autorizaţii de construire / Se invocă prevederi din normele GDPR / ”Trebuie să protejăm solicitanții de orice posibilă consecință nedorită” / Aceeași situație e întâlnită în mai multe orașe din țară

Primăria Craiova pune autorizaţiile de construire şi certificatele de urbanism la secret, anunță Gazeta de Sud. Drept urmare, nici un craiovean nu va mai putea să vadă pe site-ul primărie la rubrica „informaţii publice” cine este solicitantul unor astfel de cereri.

„Decizia de a anonimiza numele solicitanților din certificatele de urbanism și autorizațiile de construire s-a luat pentru a proteja numele acestora, conform reglementărilor în vigoare (GDPR), dar și ca urmare a cererilor venite din partea cetățenilor. Interesul public primează și trebuie să protejăm solicitanții de orice posibilă consecință nedorită, ca urmare a publicării datelor personale. Decizia nu se aplică în cazul solicitanților din categoria instituții publice”, a explicat decizia purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova, Marina Andronache.

Decizia vine după ce și alte administrații din țară au început să anonimizeze astfel de documente, însă multe altele continuă să publice astfel de date.

Primăriile din Constanța și Iași, de exemplu, nu publică numele persoanelor fizice, ci doar adresele unde urmează să aibă loc modificările pentru care sunt solicitate autorizațiile de construcție.

În schimb, primăriile din Timișoara și Oradea publică atât numele persoanelor fizice, cât și numele persoanelor juridice care obțin autorizații de construcție.

Citește și:

O miză de miliarde: începe concursul pentru șefii de Case de Sănătate / Candidează 24 dintre cei 41 de directori generali în funcție / Numele candidaților, secretizate după ce au invocat GDPR

Certificatul de urbanism este actul de informare prin care se fac cunoscute, în principal, cerințele urbanistice ale imobilului, teren sau construcție. Un astfel de certificat se emite atât pentru realizarea unei construcții, ca o operațiune prealabilă solicitării autorizației de construire, cât și pentru o parte dintre operațiunile notariale.

Normele GDPR se aplică din luna mai 2018 în Uniunea Europeană.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Noua găselniță a mafiei imobiliare.