Home » Articole » Preşedintele Ungariei va participa la pelerinajul de la Şumuleu Ciuc şi va merge şi la Praid pentru a inspecta situaţia şi a livra ajutor

Preşedintele Ungariei va participa la pelerinajul de la Şumuleu Ciuc şi va merge şi la Praid pentru a inspecta situaţia şi a livra ajutor

Preşedintele Ungariei va participa la pelerinajul de la Şumuleu Ciuc şi va merge şi la Praid pentru a inspecta situaţia şi a livra ajutor
Tamás Sulyok, președintele Ungariei, la Gala Timișoara 35 FOTO Timișoara 35
Ascultă articolul

Preşedintele ungar Tamas Sulyok va participa săptămâna viitoare la liturghia de Rusalii la Şumuleu Ciuc, în centrul României, înainte de a merge în vizită la Praid pentru a inspecta situaţia şi a livra ajutor prin intermediul Organizaţiei de ajutor ecumenic din Ungaria (Okumenikus Segelyszervezet Magyarorszag, OSM), informează vineri agenția de știri MTI, citată de Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Într-o postare în social media, Sulyok şi-a exprimat compasiunea faţă de cei afectaţi de dezastrul natural din urma inundaţiilor care au afectat mina de sare Praid.

Preşedintele ungar a subliniat că dezastrul a afectat nu doar un important sit de patrimoniu natural şi istoric, dar şi vieţile a numeroase familii.

„Pentru noi, maghiarii, Praid este mai mult decât o aşezare”, a spus Sulyok. „Face parte din sufletul Ţinutului Secuiesc; este un loc care păstrează trecutul şi speranţele noastre şi unde acum omul este pus la încercare de natură”.

Preşedintele ungar a asigurat că gândurile lui sunt alături de locuitorii din Praid, exprimându-şi simpatia faţă de cei care au suferit pierderi sau sunt îngrijoraţi pentru viitorul lor.

Sulyok a mai adăugat că este important ca o naţiune să dea dovadă de putere, unitate şi solidaritate în vremuri de restrişte şi că se află în contact constant cu OSM, una dintre primele organizaţii care au oferit ajutor.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole