Home » Articole » Preşedintele Turciei face apel la „acţiuni urgente” pentru a preveni o conflagraţie regională

Preşedintele Turciei face apel la „acţiuni urgente” pentru a preveni o conflagraţie regională

15 iun. 2025
Preşedintele Turciei face apel la „acţiuni urgente” pentru a preveni o conflagraţie regională
Cumhurbaşkanı ve AK Parti Genel Başkanı Recep Tayyip Erdoğan, partisinin Haliç Kongre Merkezi’nde düzenlediği „Özümüzden Geleceğe Türkiye Buluşmaları” programına katılarak konuşma yaptı. ( TCCB / Murat Kula – Anadolu Ajansı )
Ascultă articolul

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a cerut duminică, în timpul unei convorbiri telefonice cu preşedintele SUA, Donald Trump, „acţiuni urgente” pentru a preveni transformarea conflictului fără precedent dintre Israel şi Iran într-unul regional, transmite France Presse, conform Agerpres.

„Preşedintele Erdogan a salutat recentele declaraţii ale preşedintelui american Trump privind soluţionarea conflictului dintre Israel şi Iran (…) şi a subliniat necesitatea unei acţiuni urgente pentru a preveni o catastrofă care ar putea cuprinde întreaga regiune”, a comunicat Preşedinţia turcă într-un comunicat.

În timpul convorbirii dintre cei doi lideri, a doua în 24 de ore, „preşedintele Erdogan a afirmat că spirala de violenţă declanşată de atacurile Israelului asupra Iranului a provocat daune economice şi civile ireparabile ambelor părţi şi că este necesar să se pună capăt acestei escaladări periculoase”, a adăugat preşedinţia turcă.

Şeful statului turc i-a transmis, de asemenea, lui Donald Trump, care s-a declarat „deschis” faţă de rolul de mediator al preşedintelui rus Vladimir Putin în conflictul dintre Israel şi Iran, că şi el este gata să „joace un rol de mediere”.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole