Home » Articole » Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit la Londra cu Nicolae Rațiu, fiul lui Ion Rațiu

Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit la Londra cu Nicolae Rațiu, fiul lui Ion Rațiu

1452
Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit la Londra cu Nicolae Rațiu, fiul lui Ion Rațiu
sursa foto: Facebook / Nicușor Dan
Ascultă articolul

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat sâmbătă, într-o postare pe Facebook, că s-a întâlnit la Londra cu Nicolae Rațiu, fiul lui Ion Rațiu, în cadrul unei reuniuni cu membri ai comunității românești din Regatul Unit, transmite Mediafax.

„Pe fiul marelui Ion Rațiu, Nicolae Rațiu, l-am revăzut la Londra, alături de familia sa, în mijlocul comunității de români. Nicolae Rațiu este un reper de implicare civică în susținerea parcursului democratic al țării noastre, iar prin Fundația pe care o conduce sprijină de decenii întregi tinerii români, acordându-le burse să urmeze studii superioare în Marea Britanie”, a scris Nicușor Dan.

- articolul continuă mai jos -

Întâlnirea a avut loc în contextul vizitei efectuate de președintele României la Londra, unde, pe 16 decembrie, Nicușor Dan s-a întâlnit la Ambasada României cu reprezentanți ai comunității românești din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Tot la Londra, miercuri, 17 decembrie, șeful statului a avut întrevederi cu reprezentanți români ai mediului de afaceri din Regatul Unit, precum și cu lideri ai unor companii britanice.

În cadrul vizitei, președintele Nicușor Dan a fost primit la Palatul Buckingham, de Regele Charles al III-lea.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole