Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele Klaus Iohannis va avea marţi o nouă şedinţă cu membri ai Guvernului şi specialişti pentru evaluarea şi prezentarea măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei de COVID-19.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şedinţa va avea loc la ora 13,00, la Palatul Cotroceni.
La reuniune participă premierul Ludovic Orban, ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat în MAI Raed Arafat, precum şi secretarii de stat în MS general dr. Ionel Paul Oprea şi Andrei Baciu.
Vor fi prezenţi, totodată, directorul Institutului Naţional de Sănătate Publică, şef al Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, dr. Adriana Pistol, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, colonel dr. Florin Oancea, reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, dr. Alexandru Rafila, şeful Direcţiei Medicale din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, general dr. Dragoş Marian Popescu, directorul medical al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Braşov, dr. Andreea Moldovan, vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, dr. Gindrovel Dumitra, precum şi medicul primar în Secţia Boli infecţioase de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, Valeriu Gheorghiţă.
O ședință similară a avut loc și săptămâna trecută la Palatul Cotroceni.
Așa-i zice mai nou „ședința de evaluare”? Care a fost efectul acestor ședințe?
Înmulțirea lor are legătură cu alegerile de pe6 dec?
„Ce Tara….”
https://adevarul.ro/locale/focsani/a-murit-tanarul-vrancea-afla-lista-asteptare-transplant-plamani-mesaj-postat-cateva-ore-moarte-1_5fb34fa05163ec4271f1e816/index.html
Spălați vă pă mâini, că „matereale” sunt destule iar de vină este PSD, stim cu totii mangleala aia ieftină.
M-am spălat pe mâini demult de Iohanis și PNL.
Întâlniri care nu au avut nicio eficienta, mai mult se simulează, sa vada poporul ca se munceste. Important pt. Iohanis sa poata tine alegerile. ‘Specialiștii’ invitați sunt toți cu funcții, au ciolanelul in gura, ei stiu de fapt intentiile si scopul președintelui. Chiar de spune careva ceva este în linia trasată de președinte. Din aceasta cauza nu este absolut de loc credibil presedintele cu aceste ședințe – a se vedea conferințele de dupa.
Intalnire cu rezultat cunoscut.
Doar sa punem mâna pe ciolan.
Parlamentari cu imunitate,
noul guvern nu mai va avea scuze cu „greaua mostenire”.
Raman pe veci nerezolvate pensiile speciale, CCR si Consiliul Legislativ.
Justia e oarbă si ineficienta si va da in veci sentințe discutabile.
Miliția va fi in veci fratele infractorilor.
Serviciile vor asculta si urmări in veci cetățenii patriei noastre Republica Corupta Romania!
In sanatate vor urma Episodul 3, 4…dupa Colectiv, Piatra Neamt.
Politicienii vor minti electoratul
Sa-si castiga mandatul!
Daca e marti, e ora ficusului, de la ora 18.00.
Ce mai ! Cavalerii Mesei Rotunde, nu alta ! Asta sugereaza fotografia ce insoteste articolul !
PS. Lipseste Lancelot ! Se pare ca l-a prins lockdown-ul ! :))
PPS. Pe malurile Cibinului ! :))
Ce mai ! Cavalerii Mesei Rotunde, nu alta ! Asta sugereaza fotografia ce insoteste articolul !
PS. Desi e mai populata masaca de obicei lipseste Lancelot ! Se pare ca l-a prins lockdown-ul pe malurile Cibinului ! :))
E clar, iese iar sa spuna ca suntem pe panta ascendenta de platou,PSD e de vina pentru tot iar Orban si ai lui sunt Dumnezei!
A si probabil sa purtam masca si la buda!
Vorbe….
Vorbe….
Vorbe…
Ceva util cand facem?
Incredibil! Klausica iar iese, ca cucu, la ora 18, să ne recite Moartea Căprioarei de N. Labiș!!
Nu poti sa mori de covid daca sectia ATI dubleaza ca gamera de gazare. Klaus se pricepe la gazari, erau si in manualele de fizica germane.
Generalul Cantastim e acolo ca sa confirme ca Institutul Cantastim continua sa fie inutil.