G4Media.ro

Președintele Consiliului Judeţean Bacău anunță că au fost finalizate lucrările de la…

sursa foto: Inquam Photos/ Virgil Simonescu

Președintele Consiliului Judeţean Bacău anunță că au fost finalizate lucrările de la Urgența pentru COVID-19

Preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, Valentin Ivancea a inspectat obiectivul UPU (parter şi subsol) la fostul Spital Municipal. Lucrările de la obiectivul UPU Covid parter şi subsol sunt finalizate, mai sunt de realizat lucrările pregătitoare pentru recepţia efectivă a obiectivului, anunţă oficialul, duminică.

”Împreună cu preşedintele ANDIS, Adrian Popa şi prefectul judeţului Lucian Bogdanel, am inspectat obiectivul UPU (parter şi subsol), o amenajare pe o suprafaţă de 3300 mp la clădirea fostului Spital Municipal. Astfel, generoasa suprafaţă a fost amenajată cu zona de primiri urgenţe Covid, radiologie, spitalizare de zi, spaţii administrative şi subsol cu zona prosectură aferentă! Investiţia a fost finanţată în proporţie de 50 / 50 la sută de CJ şi CL Bacău, respectiv 12 milioane lei, iar dotările pentru funcţionare – în valoare de 4 milioane lei – sunt suportate exclusiv din bugetul Consiliului Judeţean”, spune preşedintele CJ.

”Mă bucur să văd că lucrările executate sunt la un standard ridicat de calitate, în ciuda faptului că această perioadă a fost extrem de grea pentru antreprenori. Încă de la preluarea mandatului am solicitat preluarea şi punerea în funcţiune a fostului Spital Municipal – astăzi vedem că se poate şi sper, în al 12 le-a ceas, ca municipalitatea să înţeleagă că acest obiectiv medical trebuie să fie pus la dispoziţia medicilor şi a pacienţilor”, mai scrie Valentin Ivancea.

Preşedintele Consiliului Judeţean spune că aşteaptă de la conducerea Primăriei punerea în dezbaterea CL Bacău a proiectului vizând trecerea clădirii fostului Spital Municipal din domeniul public al municipiului, în domeniul public al judeţului aşa cum deja s-a aprobat în Consiliul Judeţean, în conformitate cu soluţia dată de Ministerul Sănătăţii.

”Doar astfel vom putea face din acest obiectiv unul care să funcţioneze în integralitatea lui. Îl invit pe domnul primar să viziteze acest obiectiv finalizat (are ce vedea) şi să susţină terminarea lucrărilor la această clădire!”, mai afirmă Valentin Ivancea.

sursa: News.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...