G4Media.ro

Preşedintele CJ Giurgiu susține că nu a fost chemat să dea declaraţii…

Sursa foto: Facebook / Dumitru Beianu

Preşedintele CJ Giurgiu susține că nu a fost chemat să dea declaraţii la un an de la apariţia acuzaţiilor de relaţii sexuale cu minori / ”De mai bine de un an de zile îmi caut dreptatea”

Preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Dumitru Beianu, a declarat, luni, că îşi caută dreptatea de peste un an de zile de când i se aduc acuzaţii nefondate cu privire la relaţii sexuale cu minori, în acest interval de timp fiind orchestrată o campanie împotriva sa, informează Agerpres.

Dumitru Beianu a arătat că dosarul deschis de organele de anchetă este unul in rem, iar el nu a fost solicitat până acum să dea vreo declaraţie.

„De mai bine de un an de zile îmi caut dreptatea şi, în tot acest timp, a fost orchestrată o adevărată campanie de acuzaţii împotriva mea. Din păcate, această tiradă de minciuni continuă, aşa că mă văd nevoit să fac câteva precizări. Spun din capul locului: aceste acuzaţii sunt total nefondate. Este vorba de acuzaţiile de relaţii sexuale cu minori pe care, doar se străduiesc unii sa le promoveze. Chiar şi în aceste condiţii, pentru a nu exista niciun fel de suspiciune şi pentru a nu afecta imaginea partidului, am decis să mă autosuspend din funcţia de vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal Giurgiu încă de acum un an de zile. În tot acest timp am încercat să clarific situaţia privind acuzaţiile care mi s-au adus. Precizez că în acest interval de timp nu am fost citat nici măcar o dată de organele de anchetă pentru explicaţii şi nu am fost solicitat să dau niciun fel de declaraţie. Mai mult, dosarul despre care se vorbeşte este unul în rem şi nu unul îndreptat către persoana mea. Dar vă asigur că voi spune public şi voi repeta acest lucru şi în faţa anchetatorilor, atunci când voi fi solicitat: sunt nevinovat! Voi demonstra asta, iar adevărul va ieşi la iveală!”, se menţionează într-un comunicat de presă, transmis luni de preşedintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu.

Preşedintele CJ Giurgiu spune că are încredere în instituţiile statului şi în justiţia din România şi intenţionează să meargă până la capăt ca să îşi demonstreze nevinovăţia.

„Am la dispoziţie argumente pe care le pot pune oricând la dispoziţia anchetatorilor. Sper că odată cu acest demers, această campanie regizată împotriva mea să se încheie cât mai repede. Am condus Consiliul Judeţean în toţi aceşti ani cu cele mai bune intenţii, cu demnitate, integritate şi onestitate. Am respectat aceste principii în toată cariera mea, dar şi în viaţa privată. Aşa voi face în continuare, cu gândul la dreptate”, a mai afirmat Dumitru Beianu.

În presa locală şi naţională au apărut relatări privind o anchetă a autorităţilor judiciare din Giurgiu privind abuzarea unor minore din centre de plasament, iar preşedintele CJ ar fi avut întâlniri în sediul instituţiei cu două dintre acestea, însă acesta a negat că ar fi vorba de relaţii sexuale.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...