Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele chinez Xi Jinping l-a felicitat miercuri pe Joe Biden pentru victoria sa în alegerile prezidenţiale americane, printr-un mesaj citat de presa de stat chineză.
Promovarea unei dezvoltări sănătoase şi stabile a relaţiilor China-SUA nu serveşte doar intereselor fundamentale ale popoarelor celor două ţări, ci satisface şi aşteptarea generală a comunităţii internaţionale, a transmis Xi Jinping în mesajul său preluat de Xinhua.
Cele două ţări „trebuie să evite orice conflict sau confruntare şi să se respecte reciproc, într-un spirit de cooperare profitabil pentru ambele părţi, să se axeze pe colaborare, să-şi gestioneze divergenţele, să avanseze dezvoltarea sănătoasă şi stabilă a relaţiilor China-SUA şi să-şi dea mâna cu alte ţări şi comunitatea internaţională pentru a promova nobila cauză a păcii mondiale şi dezvoltării”.
În aceeaşi zi, mai menţionează Xinhua, vicepreşedintele chinez Wang Qishan i-a trimis un mesaj Kamalei Harris pentru a o felicita pentru alegerea în funcţia de vicepreşedintă a SUA.
Simplifiicat, i-a transmis:
操你
adică
Cāo ni
Puteți să căutați traducerea pe net
sa vedem daca se molipseste si altcineva
S-a trezit si mancatorul de orez sa vorbeasca. Mai bine tacea din gura. Prea putin si prea tarziu. Nimic nu se uita, iar de iertat….
In post scriptum-ul mesajului, presedintele chinez a subliniat:
Pentru intarirea relatiei noastre Joe, iti trimit cea mai buna ruda a mea in problemele noastre externe, Sa Tionping.
Nu ca lui Joe nu i-ar place … :))
De la @TheDailyMao citire: „China officially recognizes reformist Politburo member Biden as next strongman of the American regime”.