Home » Articole » Presa de stat din Rusia nu se mai poate promova pe Facebook, anunță șeful politicii de securitate al platformei, Nathaniel Gleicher

Presa de stat din Rusia nu se mai poate promova pe Facebook, anunță șeful politicii de securitate al platformei, Nathaniel Gleicher

26 feb. 2022
Presa de stat din Rusia nu se mai poate promova pe Facebook, anunță șeful politicii de securitate al platformei, Nathaniel Gleicher
sursa foto: Facebook/ Brett Jordan
Ascultă articolul

Presa de stat din Rusia nu mai poate difuza reclame și nici nu se mai poate promova prin intermediul rețelei Facebook, a anunțat șeful politicii de securitate al platformei, Nathaniel Gleicher.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

„Interzicem mass-medei de stat ruse să difuzeze reclame sau să monetizeze pe platforma noastră oriunde în lume. De asemenea, continuăm să aplicăm etichete altor mass-media de stat ruse. Aceste modificări au început deja să fie implementate și vor continua în weekend”, a transmis Gleicher, pe contul său de Twiiter.

Anunțul vine la o zi distanță după ce autoritățile ruse au decis să limiteze accesul la rețea, pe teritoriul țării.

Autoritățile de la Moscova au acuzat că Facebook-ul cenzurează mass-media rusă şi că încalcă drepturile omului şi ale cetăţenilor ruşi.

„Ieri, autorităţile ruse ne-au cerut să oprim verificarea independentă a faptelor şi etichetarea conţinutului postat pe Facebook de către patru organizaţii media de stat ruse. Am refuzat. Drept urmare, au anunţat că vor restricţiona utilizarea serviciilor noastre”, a transmis printr-un comunicat, vice-preşedintele META, Nick Clegg.

sursa foto: Facebook/ Brett Jordan

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.