G4Media.ro

UPDATE: Ordonanța de urgență pentru PNRR a fost amânată pentru o ședință…

Foto: Pexels.com

UPDATE: Ordonanța de urgență pentru PNRR a fost amânată pentru o ședință viitoare/ Motivul, numeroase observații pe textul documentului de la Ministerul Justiției

Update 15.50: Ordonanța de Urgență care stabilește cadrul instituţional și financiar de gestionare a fondurilor europene în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă nu a fost adoptată în ședința de Guvern, a fost numai discutată, urmând a fi aprobată într-o ședință viitoare, potrivit unei declarații a purtătorului de cuvânt al executivului, Dan Cărbunaru.

Potrivit surselor G4Media, motivul principal al amânării constă în numeroase observații care au fost transmise, mai ales de la Ministerul Justiției – câteva pagini de observații privind clarificarea unor termeni, definiții, regim juridic și altele de acest tip. Proiectul de OUG nu a putut fi modificat in timp util astfel încât să poată fi aprobat în ședința de miercuri.

Articol inițial: Premierul Nicolae Ciucă a anunțat miercuri, în debutul ședinței de guvern, că executivul va lua în discuție o ordonanță de urgență pentru stabilirea cadrului financiar și mecanismele de gestionare a fondurilor din PNRR.

Ciucă a mai spus că până la finalul anului trebuie adopată o hotărâre de guvern pentru operaționalizarea Comitetului de coordonare și a Comitetului de monitorizare a PNRR.

Reamintim că România și-a asumat un calendar clar de decizii și reforme legate de PNRR, programul de 29,2 miliarde de euro de la Uniunea Europeană. (Foto: Moneda euro / Pexels.com)

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

13 comentarii

  1. … mai bine dau publicității CALENDARUL de decizii și reforme…
    Tineti-va bine la ce urmează !

  2. Iar de la jumatatea lu’ ianuarie anunta obligativitatea certificatului verde si inteparea cu forta!

  3. urgenta este cum se impart banii intre smecheri .. nu sa se rezolve problemele sanitare

  4. In acest exercitu financia al UE 2021 – 2027 Romania are de luat vreo 90 miliarde euro. Pentru PNRR avem vreo 30 miliarde euro. Mai raman de luat inca vreo 60 de miliarde. Adica bani pentru inca 2 PNRR-uri. Astea cand le croiti? Sau nu aveti timp pentru ca va ocupati cu „modificarea” primului?

    • in exercitiul financiar Romania are 50 mlrd Euro, nu 90

      important e sa atragem ceva din aia 50, oricum absorbtia de fonduri este undeva la 45% din orice exercitiu.

      si sa nu uitam ca bugetul uniunii se face din contributia tuturor statelor….

    • @tibi zice bine!

    • Ai dreptate dar: daca adunam banii pentru acest exercitu financiar + banii ramasi din exercitiul financiar 2014 – 2020 pe care ii avem inca la dispozitie pana in 2023 + cei din PNRR = ?

    • @Tibi, sumele in sine nu sunt relevante, absorbția lor este ceea ce contează, da frumos la TV in campania electorală… Avem atâtea fonduri X, vom face atâtea Y, și când te apuci de treaba.. Un mare fâs
      PSD și PNL trebuie sa livreze
      Eu as promova spre exemplu proiectele cu energie verde, acele panouri solare, dar informează cineva populația cum se pot accesa! Nimeni, nimic

    • @Gogu, aceasta suma este foarte important pentru a fi utilizata integral.
      In cea ce priveste energia verde isi are partea ei in PNRR.
      O stire de azi zice ca o firma de furnizare a energiei electrice a achizitionat azi un parc fotovoltaic de 77.5 MW. Zilele trecute Hidrolelctrica zice ca vrea sa dezvolte un parc fotovoltaic de 50 MW. Vezi dar ca cine trebuie stie.

  5. Pai singuul mod in care sa faceti conditiile din PNRR e doar prin ordonante ca PSD nu va ajuta.

    😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀

  6. 64 de reforme!!!!!!! Doamne ferește!
    Eu o reformă nu am văzut dusă până la capăt în 32 de ani iar acum se vrea 64 în 4 ani?!!!!!!

    • Mai ții minte cum puncta Dancila câte reforme a făcut din programul de guvernare… 75%…asa va fi și aici, vor tot zice ca au implementat una alta, care în fapt nu sunt chestii importante și cele importante vor trena
      Ex: reforma pensiilor