G4Media.ro

Premieră mondială: Oamenii de știință din Suedia au reușit să extragă molecule…

Sursa foto: Pixabay

Premieră mondială: Oamenii de știință din Suedia au reușit să extragă molecule de ARN de la o specie dispărută / Cercetătorii speră că vor putea studia modul în care evoluează virusurile cu ARN

În premieră mondială, oamenii de știință din Suedia au reușit să extragă și să secvențieze moleculele de ARN de la o specie dispărută – în acest caz, un tigru tasmanian vechi de un secol, cunoscut sub numele de thylacine, relatează Euronews.

Se crede că tigrii tasmanieni au dispărut din 1936, ultimul exemplar cunoscut în viață murind într-o grădină zoologică din Hobart.

Însă unul dintre animale a fost depozitat și conservat la Muzeul Suedez de Istorie Naturală încă din 1891, ceea ce le-a permis oamenilor de știință să extragă o mostră din specimen.

Moleculele de ARN sunt considerabil mai mici decât cele de ADN, iar cercetătorii credeau anterior că acestea se degradează rapid la temperatura camerei, ceea ce face ca recuperarea moleculelor de la tigrul tasmanian să fie o realizare semnificativă.

„Este pentru prima dată când cineva a recuperat ARN de la o specie dispărută”, a declarat Love Dalen, profesor de genomică evoluționistă la Universitatea din Stockholm, unul dintre coordonatorii proiectului.

Potrivit lui Dalen, scopul proiectului nu este de a „reînvia” specia, ci mai degrabă de a oferi o foaie de parcurs pentru alți oameni de știință care speră să studieze modul în care evoluează virusurile cu ARN, printre alte aplicații.

Centrul pentru Paleogenetică din Stockholm este un proiect comun al Universității din Stockholm și al Muzeului suedez de Istorie Naturală.

Conservatorul de mamifere al muzeului, Daniela Kalthoff, s-a declarat încântată de acest proiect.
„Este pur și simplu fantastic și incitant să facem parte din el”, a spus ea, vorbind în sala de colecții unde este păstrat specimenul.

Kalthoff a spus că alți cercetători au abordat-o deja pentru a lua mostre de la alte specimene pentru diferite proiecte în viitor.

„Am primit deja solicitări dacă putem face acest lucru cu alte specimene din colecțiile noastre, așa că, de fapt, vor urma și altele”, a spus ea.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...