Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pompierii prahoveni au intervenit vineri seara în mai multe localităţi din judeţ pentru îndepărtarea unor elemente de construcţie sau copaci căzuţi, în contextul Codului roşu de vânt puternic.
Totodată, 1.105 consumatori de energie electrică erau nealimentaţi sâmbătă dimineaţa, în localităţile Valea Doftanei (187), Sinaia Cota 1400 (5), Maneciu, Izvoarele, Teişani (913).
Potrivit ISU Prahova, s-a acţionat în comuna Bărcăneşti, sat Ghighiu, pentru îndepărtarea unui cort pe structură metalică, iar în Blejoi un panou publicitar a fost smuls de vântul puternic.
În Ploieşti, str. Găgeni, pompierii au venit în sprijinul unei familii, fiind degajate elemente constructive – perete şi o parte din acoperişul casei. Două persoane au fost evacuate şi transportate la un centru de asistenţă socială.
Elemente de construcţie au mai fost îndepărtate în trei locuri din Ploieşti, acţionându-se şi în Buşteni, unde un copac a fost doborât de vânt.
Articolul continuă mai jos
Zona montană înaltă a judeţului Prahova s-a aflat, vineri seară, sub avertizare Cod roşu de vânt, autorităţile emiţând mesaj RO-ALERT pentru Azuga, Sinaia, Buşteni şi Valea Doftanei.
Sursa foto: Pixabay
Cum de nu critica nimeni bugetarii astia cu salarii nesimtite???sau aurolacii trag din punga,la caldura si se uita pe geam afara?