G4Media.ro

Poza zilei. Cu un monopost de Formula 1 pe Transalpina: ”Toate acele…

Sursa foto: Oracle Red Bull Racing

Poza zilei. Cu un monopost de Formula 1 pe Transalpina: ”Toate acele viraje care se succedau unul după altul, peisajele de vis, provocările întâlnite pe drum…”

Pilotul Patrick Friesacher, primul pilot din academia de juniori Red Bull și fost pilot de Formula 1, a condus un monopost F1 printre nori, pe Transalpina, în cadrul unui eveniment organizat de Oracle Red Bull Racing.

În 2022, anul în care echipa Oracle Red Bull Racing și-a asigurat titlurile mondiale în Formula 1, la piloți cu Max Verstappen și la constructori, Patrick Friesacher a făcut un road trip în România pentru a descoperi Transalpina, drumul aflat la cea mai mare altitudine din țara noastră. Transalpina ajunge, în Pasul Urdele, la 2.145 de metri, aproape la aceeași înălțime la care se desfășoară și Marele Premiu de Formula 1 al Mexicului (2.285 de metri), cursa din calendar desfășuată la cea mai mare altitudine.

Patrick Friesacher, primul pilot din academia de juniori Red Bull și fost pilot de Formula 1, a avut parte de o aventură epică, plină de provocări, pe Transalpina, anunță echipa Red Bull într-un comunicat de presă.

„Să am ocazia să pilotez un monopost de Formula 1 pe Transalpina a fost ceva cu adevărat special. Îmi place să descopăr drumuri spectaculoase și cu siguranță Transalpina a fost o experiență unică pentru mine. Toate acele viraje care se succedau unul după altul, peisajele de vis, provocările întâlnite pe drum… a fost ca un vis care a devenit realitate”, a spus Patrick Friesacher.

În drumul său spre București, Patrick Friesacher a avut parte de viraje spectaculoase, completate cu un peisaj de poveste pe unul dintre cele mai superbe drumuri din lume. Dar și de provocări pe măsură.

După încă o serie de viraje strânse, Patrick a ajuns în mijlocul unei nunți. Pilotul Oracle Red Bull Racing s-a prins și el în horă, iar darul de nuntă pentru miri a fost o serie de „cerculețe” făcute pe drumul cu o lățime de doar 8,5 metri. Pe ultima porțiune din Transalpina, Patrick s-a luat la întrecere cu Toma Coconea, care și-a început deja antrenamentele cu parapanta pentru ediția din 2023 a Red Bull X-Alps, cea mai dificilă cursă de aventură din lume.

Aventura lor s-a terminat la București, în fața a 50.000 de spectatori, la Red Bull Racing Show Run.

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

Citește și...