Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Din cauza participării Israelului la Eurovision, posturile publice de televiziune din Irlanda, Spania și Slovenia au anunțat că nu vor difuza în acest an concursul. După ce a anunțat că nu va trimite un reprezentant la ediția din acest an, televiziunea slovenă RTV a confirmat joi că nu va transmite Eurovision, urmând să difuzeze, în schimb, o serie de filme despre Palestina, conform The Guardian. „Nu vom difuza concursul Eurovision. Vom difuza seria de filme Voices of Palestine, care include documentare și filme artistice palestiniene”, a declarat pentru AP directoarea RTV, Ksenija Horvat.
Televiziunea publică din Spania, RTVE, și-a reconfirmat săptămâna trecută decizia de a nu difuza Eurovisionul. Astfel, concursul nu va fi transmis în Spania pentru prima dată de la debutul participării țării, în 1961. Și postul public irlandez RTÉ a anunțat încă din decembrie că nu va difuza și nici nu va participa la competiție.
Olanda și Islanda s-au retras, la rândul lor, din concurs în decembrie, însă Eurovisionul va fi totuși difuzat de televiziunile lor publice, NPO și RÚV.
Ediția din acest an, care marchează 70 de ani de Eurovision, va reuni 35 de țări și este programată să aibă loc la Viena, între 12 și 16 mai.
Deciziile de retragere au venit după ce organizatorul, Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU), a permis participarea Israelului, în ciuda criticilor legate de acțiunile sale în războiul din Fâșia Gaza.
Organizat sub sloganul „United by Music”, Eurovisionul încearcă să rămână un eveniment apolitic, dar a fost afectat în repetate rânduri de tensiunile internaționale.