Home » Articole » Polonia: Adoptare definitivă a legii care desființează camera disciplinară a Curții Supreme

Polonia: Adoptare definitivă a legii care desființează camera disciplinară a Curții Supreme

Polonia: Adoptare definitivă a legii care desființează camera disciplinară a Curții Supreme
Sursa foto: © European Union 2021 - Source : EP/ Daina LE LARDIC
Ascultă articolul

Camera inferioară a parlamentului polonez, dominată de populiştii la putere, a adoptat joi definitiv o reformă controversată a justiţiei, despre care Varşovia afirmă că ar confirma cu exigenţele Bruxellesului, relatează Agerpres, potrivit AFP.

Suprimarea sistemului disciplinar pentru judecători a fost una dintre condiţiile puse de Bruxelles pentru a vira Varşoviei fonduri din planul de relansare european, în valoare de peste 35 de miliarde de euro pentru Polonia.

- articolul continuă mai jos -

Puterea estimează că textul votat răspunde exigenţelor Comisiei Europene, în timp ce opoziţia afirmă că este insuficient pentru a garanta respectarea statului de drept, cum îşi doreşte Bruxellesul.

Deputaţii majorităţii au respins joi cele mai multe amendamente la această lege, propusă de Senat, care este controlat de opoziţie. Potrivit opoziţiei, aceste amendamente răspundeau mai bine aşteptărilor executivului european.

Pentru a intra în vigoare, textul mai trebuie promulgat şi de preşedintele Andrzej Duda, autorul său, potrivit AFP.

Pe 1 iunie, Comisia Europeană a dat undă verde planului de relansare polonez de 35,4 miliarde de euro, blocat de peste un an din cauza deficienţelor reproşate Varşoviei în materie de independenţă a justiţiei.

În vizită la Varşovia săptămâna trecută, preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a spus că aprobarea planului este „importantă”, dar a precizat că nu este vorba decât despre „o primă etapă”.

„Aprobarea acestui plan este legată de angajamentele clare ale Poloniei în materie de independenţă a puterii judiciare”, a subliniat ea.

Şefa executivului UE a pus trei condiţii pentru deblocarea PNRR-ului polonez: actuala cameră disciplinară va fi „suprimată şi înlocuită” de un tribunal independent, regimul disciplinar „trebuie reformat” şi infracţiunile disciplinare controversate (…) „trebuie să fie înlăturate”.

Joi, eurodeputaţii şi-au exprimat „profunda îngrijorare” în privinţa aprobării de către Comisia Europeană a planului de relansare polonez, făcând apel la statele membre să nu-i dea undă verde atâta timp cât condiţiile Bruxellesului privind statul de drept nu sunt îndeplinite.

Comentarii
  • Gao Zar userist

    Justiție aservita, servicii secrete aservite și mituite, președinte pus de ei, distrugerea industriei proprii, cumpărarea pământurilor, fortarea prin oamenii puși de ei la împrumuturi uriașe. AȘA TRANSFORMA STĂPÂNII DE AFARA IN FRUNTE CU SUA TARI LIBERE IN COLONII

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole