G4Media.ro

Poliţiştii de frontieră din Constanța au descoperit patru tone de tutun vrac,…

Sursa foto: Pexels / Thibault Luycx

Poliţiştii de frontieră din Constanța au descoperit patru tone de tutun vrac, ascuns după cutii cu ardei, într-un autocamion

Poliţiştii de frontieră constănţeni au descoperit într-un autocamion patru tone de tutun vrac, acesta fiind ascuns după cutii cu ardei, relatează News.ro.

Reprezentanţii Gărzii de Coastă au transmis vineri, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii de frontieră ai Serviciului de Prevenire şi Combatere a Infracţionalităţii Transfrontaliere şi a Migraţiei Ilegale au desfăşurat, joi, pe drumul E 675, care face legătura între localitatea Negru-Vodă şi Constanţa, o acţiune în vederea prevenirii şi combaterii traficului cu produse accizabile.

Cu această ocazie a fost oprit pentru un control un autocamion, condus de un cetăţean român, în vârstă de 53 de ani, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, ardei capia, pentru o societate comercială din judeţul Călăraşi.

„În urma verificărilor amănunţite, printre încărcătura specificată în documentele de însoţire a mărfii, au fost descoperiţi mai mulţi baloţi cu frunze uscate de tutun, ambalaţi în saci negri de plastic. S-a procedat la inventarierea bunurilor şi s-a stabilit că în autovehicul şoferul transporta, pe lângă nişte cutii cu ardei capia, şi 72 de saci, care conţineau cantitatea totală de 3.960 kg kilograme tutun”, au precizat reprezentanţii Gărzii de Coastă.

Sursa citată a menţionat că întreaga cantitate de tutun estimată la o valoare de aproximativ 400.000 lei a fost reţinută în vederea continuării cercetărilor.

Poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals şi de complicitate la producerea de produse accizabile care intră sub incidenţa regimului de antrepozitare prevăzut în prezentul titlu, în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează