Home » Articole » Poliţist local din Arad, trimis în judecată pentru purtare abuzivă, după ce ar fi bătut un om care ulterior a decedat / Un alt polițist local este judecat în același caz pentru tortură urmată de moartea victimei

Poliţist local din Arad, trimis în judecată pentru purtare abuzivă, după ce ar fi bătut un om care ulterior a decedat / Un alt polițist local este judecat în același caz pentru tortură urmată de moartea victimei

600
Poliţist local din Arad, trimis în judecată pentru purtare abuzivă, după ce ar fi bătut un om care ulterior a decedat / Un alt polițist local este judecat în același caz pentru tortură urmată de moartea victimei
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Ascultă articolul

Un poliţist local din Arad a fost trimis în judecată pentru purtare abuzivă după ce, în urmă cu doi ani şi jumătate, ar fi lovit cu piciorul un bărbat dus la secţie, iar victima a murit câteva zile mai târziu, caz în care un alt poliţist local este judecat deja pentru tortură urmată de moartea victimei, transmite Agerpres.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a informat, vineri, că poliţistul a participat la agresarea unui bărbat în iulie 2023.

- articolul continuă mai jos -

„La data de 14.07.2023, în jurul orei 20:20, în incinta sediului Poliţiei Locale Arad de pe Calea Victoriei, în timp se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu în calitate de poliţist local, a aplicat o lovitură cu piciorul în partea posterioară a persoanei vătămate M. M. V., persoană vătămată care suferit leziuni traumatice cuantificate prin 7-9 zile de îngrijiri medicale (şi a decedat ca urmare a loviturilor aplicate de către un alt agent). Menţionăm că rechizitoriul, însoţit de dosarul cauzei, a fost trimis spre competentă soluţionare Judecătoriei Arad”, au transmis procurorii.

Bărbatul trimis în judecată este în continuare poliţist local.

În cazul acestei agresiuni, principalul vinovat de moartea bărbatului este considerat, de către procurori, un alt poliţist local, care fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, în decembrie 2023, pentru tortură urmată de moartea victimei. El a fost suspendat din funcţie, dar în februarie 2024 Curtea de Apel Timişoara a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar.

În iulie 2023, poliţistul acuzat de tortură a ridicat de pe stradă un bărbat care ar fi fost agresiv cu trecătorii şi l-a dus la sediu pentru a fi amendat, însă acolo l-ar fi bătut crunt, victima suferind, între altele, ruptură de cord.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, în 5 octombrie 2023, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, administratorul unei case de schimb valutar din Piaţa Gării a sesizat telefonic Poliţia Locală despre comportamentul agresiv al unui bărbat ce consuma substanţe halucinogene din pungă şi agasa trecătorii. A intervenit un echipaj format din trei poliţişti locali „care, după ce au imobilizat şi încătuşat persoana vătămată prin folosirea forţei fizice, a condus-o la sediul D.G.P.L Arad, în vederea identificării şi sancţionării contravenţionale”.

Procurorii susţin că, la sediul Poliţiei Locale, doi dintre membrii echipajului l-au bătut pe bărbat, care era încătuşat.

„Agentul L.F.N. i-a aplicat persoanei vătămate mai multe lovituri cu piciorul în zona capului, iar agentul G.C. i-a aplicat persoanei vătămate o lovitură cu piciorul în partea posterioară, înainte ca aceasta să fie condusă în sediu, aspecte surprinse de camerele de supraveghere video instalate pe exteriorul clădirii. Ulterior, persoana vătămată, încătuşată cu mâinile la spate, a fost condusă de către agentul L.F.N. în incinta sediului, într-un birou care nu este prevăzut cu sistem de supraveghere video. În interior, agentul L.F.N a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate, iar aceste aspecte au fost înregistrate de camerele de supraveghere video instalate în incinta sediului. Din imagini se poate observa că agentul avea în mâna dreaptă un obiect, care posibil să facă parte din dotarea acestuia, respectiv o tonfă”, preciza comunicatul.

La solicitarea unui alt poliţist, a sosit o ambulanţă, iar bărbatul bătut a fost luat cu targa şi dus la spital, unde a murit a doua zi.

„Moartea numitului M.M.V. a fost violentă. (…) Leziunile traumatice externe descrise în conţinutul constatărilor preliminare au putut fi produse prin loviri multiple repetate, cu corpuri dure şi contondente, posibil şi cu un corp contondent de formă cilindrică alungită, în condiţiile care vor fi stabilite de organele de anchetă”, se precizează în raportul medico-legal.

În octombrie 2023, familia victimei a anunţat că cere în instanţă despăgubiri morale de un milion de euro de la Primăria Arad, în subordinea căreia se află Poliţia Locală. De altfel, în procesul penal, Primăria Arad şi Direcţia Generală Poliţia Locală figurează ca „părţi responsabile civilmente”.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole