Home » Articole » Politico: Socialiștii europeni se confruntă cu o răfuială pe tema extremei drepte din cauza colaborării PSD – AUR din România

Politico: Socialiștii europeni se confruntă cu o răfuială pe tema extremei drepte din cauza colaborării PSD – AUR din România

1299
Politico: Socialiștii europeni se confruntă cu o răfuială pe tema extremei drepte din cauza colaborării PSD - AUR din România
Ascultă articolul

Socialiștii europeni și-au petrecut ani certând dreapta centristă pentru că a încheiat înțelegeri cu extrema dreaptă. Însă acum ei sunt cei care se confruntă cu aceeași acuzație, potrivit Rador Radio România.

După ce Partidul Social Democrat (PSD) din România a intrat luni în echipă cu Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), partid de extrema dreaptă, pentru a-l răsturna pe premierul Ilie Bolojan și guvernul de coaliție centrist pe care îl susținuse până atunci, unii parlamentari de la Bruxelles au afirmat că centrul-stânga face exact acel lucru de care acuză de multă vreme Partidul Popular European de dreapta [centru-dreapta – n.trad.]: ajută forțele pe care a promis că le va izola.

- articolul continuă mai jos -

Dacă PSD va răsturna guvernul și va alcătui o coaliție cu AUR, „ar trece o linie roșie pe care chiar ei au trasat-o în Europa: refuzul cooperării politice cu forțele extremiste”, a declarat Vula Tsetsi, președinta Partidului Verzilor Europeni.

Această manevră scoate la iveală discrepanța dintre liniile roșii politice trasate la Bruxelles și realitățile complicate pe plan național, unde ascensiunea extremismului de dreapta face tot mai dificilă guvernarea partidelor de centru fără sprijinul acestora.

Socialiștii de la Bruxelles nu erau la curent cu planurile din România, au afirmat sub rezerva anonimatului două surse oficiale familiare cu situația. Iratxe García, președinta grupului Socialiștilor și Democraților (S&D), a declarat pentru Politico că se așteaptă ca partenerii ei români să colaboreze pe viitor cu forțele pro-europene.

Alegerile pentru europene din 2024 au produs cel mai de dreapta legislativ din istoria blocului. Grupul Patrioților de extrema dreaptă — care îi include pe Marine Le Pen din Franța și Viktor Orbán din Ungaria — a devenit a treia forță ca mărime, urmat de Conservatorii și Reformiștii Europeni (ECR), grup de dreapta care îi include pe Giorgia Meloni din Italia, Lege și Justiție din Polonia și pe AUR.

În toată Europa câștigă teren partide populiste de dreapta, pe fondul degradării nivelului de trai și presiunii migratorii, care determină tot mai mulți alegători să se orienteze spre ele. Conservatorii tradiționali colaborează tot mai des cu aceste partide în Olanda, Italia, Suedia, Croația și Austria, provocându-le furia partidelor de centru-stânga, care au acuzat PPE de normalizarea extremei drepte în campania pentru alegerile europarlamentare din 2024.

Copreședintele grupului ECR din Parlamentul European Patryk Jaki a declarat pentru Politico că e „evident” că forțele lui politice nu mai pot fi ignorate.

Însă această influență în creștere le creează acum probleme socialiștiilor europeni, deoarece unii dintre propriii lor membri încep să încheie acorduri cu dreapta. În 2025 social-democrații din Lituania au semnat un acord de coaliție cu „Dawn of Nemunas”, un partid care, potrivit presei, intenționează să adere la grupul Patrioților la Bruxelles.

Partidul Socialiștilor Europeni nu a criticat public acea mutare. Însă după o jumătate de an niște ONG-uri au avertizat într-o scrisoare deschisă adresată PES și grupului S&D (grupul PES în PE), că reformele planificate de social-democrații lituanieni și partenerii lor de coaliție privind presa publică ar submina libertatea presei. Semnatarii le-au cerut PES și S&D să verifice dacă membrul lor lituanian respectă valorile de bază social-democrate și să clarifice ce acțiuni vor întreprinde dacă aceste valori sunt încălcate.

PES nu a răspuns la solicitarea de a comenta.

O durere de cap tot mai mare

Dacă alianța din Lituania n-a prea atras atenție la Bruxelles, România — fiind o țară mai mare — e mai greu de ignorat. Odată ce un partid membru S&D face echipă cu extrema dreaptă la București, alte grupuri politice fac acum presiuni asupra socialiștilor pentru a explica unde trag linia.

„Partidul Socialiștilor Europeni și Grupul S&D trebuie să mențină presiunea asupra partidului lor membru din România pentru a-și păstra credibilitatea atunci când critică colaborarea dintre PPE și extrema dreaptă la nivel european”, a declarat Tsetsi, de la Verzi.

Terry Reintke, o europarlamentară germană influentă care conduce grupul verzilor, a declarat că social-democrații au fost „întotdeauna aliați puternici în lupta de lungă durată pentru cordonul sanitar” [practica izolării partidelor de extrema dreaptă ori etichetate ca atare – n.trad.].

Dar ea a avertizat că „progresiștii pierd atunci când puterea îi e oferită extremei drepte; nu ar trebui să fii niciodată tentat de putere dacă prețul e o coaliție cu inamicul democrației”.

Președintele PPE, Manfred Weber, a făcut apel ca „toată lumea să se comporte responsabil” la București pentru a se asigura stabilitatea guvernului.

Siegfried Mureșan, un parlamentar român influent din PPE, a declarat pentru Politico că e îngrijorat de intențiile pe termen lung ale social-democraților și a prezis o viitoare colaborare între PSD și AUR.

„Prin ajutarea AUR și validarea discursului și acțiunilor lor anti-establishment și anti-europene, peisajul politic românesc va fi polarizat între o tabără pro-reformă condusă de premierul Ilie Bolojan și o tabără anti-europeană în jurul AUR, iar socialiștii vor juca doar un rol marginal în peisajul politic românesc în următorii ani, așa cum se întâmplă deja în alte câteva state membre UE”, a spus Mureșan.

Valérie Hayer, președinta grupului liberal Renew Europe, și-a declarat susținerea pentru coaliția pro-europeană a lui Bolojan, declarând luni seară la televiziunea română: „E iresponsabil să te aliezi cu cei care subminează democrația, care subminează România și care subminează Europa — cei care nu sunt în acord cu valorile noastre, care contestă știința și care îl au pe Vladimir Putin drept cel mai apropiat aliat.”

Socialiștii bagatelizează îngrijorările

Socialiștii europeni au evitat până acum să-și mustre public partidul membru din România.

„Îmi reafirm încrederea în Partidul Social Democrat [din România] și angajamentul lui de a colabora cu toate forțele pro-europene”, a declarat pentru Politico președinta S&D, García. „Acest principiu e nenegociabil și stă la baza familiei noastre politice.”

García a precizat că Sorin Grindeanu, președintele social-democraților din România, a promis că nu va încheia un acord politic [formal, se subînțelege – n.trad.] cu AUR.

„Observ de asemenea că [PSD] a fost cel care a decis să părăsească guvernul”, a mai afirmat García. „Decizia de a susține o moțiune de cenzură împotriva guvernului Bolojan e coerentă cu acea alegere de a se retrage de la guvernare.”

Patru parlamentari social-democrați care au vorbit cu Politico au minimalizat acțiunea partidului românesc. Ei au declarat că, deși situația nu e ideală, cordonul sanitar e conceput în principal pentru nivelul european mai degrabă decât pentru politica națională. De asemenea, ei au argumentat că apartenența AUR la grupul conservator ECR îl face un partener mai acceptabil decât partidele din grupul Patrioților, considerat mai extremist.

Sursa: POLITICO / Rador Radio România / Traducerea: Andrei Suba

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole