Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Poliţia britanică investighează donaţii în valoare de cel puţin 500.000 de lire sterline (671.300 de dolari) către partidul populist Reform UK al lui Nigel Farage, donaţii făcute de mama unui aliat politic apropiat condamnat pentru fraudă electronică, a relatat ziarul Times, citat de Agerpres.
Poliţia a precizat într-un comunicat că investighează potenţiale infracţiuni în temeiul legilor care reglementează donaţiile către partidele politice, care ar putea include ascunderea sursei de finanţare sau furnizarea de informaţii false trezorierului unui partid.
„O anchetă a fost lansată în februarie 2025 după ce Comisia Electorală a sesizat Poliţia Metropolitană cu privire la donaţii făcute unui partid politic înainte de alegerile generale din Regatul Unit din 2024”, a declarat un purtător de cuvânt al Poliţiei Metropolitane din Londra.
Două persoane au fost interogate, dar nu au fost efectuate arestări, a adăugat poliţia, fără a confirma numele celor implicaţi în donaţiile care fac obiectul anchetei.
Farage se confruntă de săptămâni întregi cu întrebări despre fondurile partidului său şi despre afacerile sale financiare, inclusiv despre cadouri nedivulgate de la un investitor miliardar în criptomonede şi de la Cottrell, care a fost condamnat pentru fraudă în Statele Unite.
Farage a negat în repetate rânduri orice faptă ilicită, spunând că a primit donaţia de la investitorul în criptomonede înainte de a-şi anunţa candidatura la alegerile din 2024 şi, prin urmare, nu a fost nevoie să o declare.
The Times a scris că ancheta poliţiei analizează plăţile efectuate de Fiona Cottrell, mama lui George Cottrell, către Reform UK înainte de alegerile din 2024.
Cottrell, un aliat politic de lungă durată, a ajuns la închisoare în SUA în 2017, după ce a pledat vinovat pentru fraudă electronică şi acum lucrează în domeniul criptomonedelor.
Farage, un militant pentru Brexit, a anunţat brusc la începutul acestei săptămâni că va demisiona din funcţia sa parlamentară şi va candida din nou, solicitând un vot de încredere din partea alegătorilor pentru a răspunde criticilor legate de finanţele sale.