G4Media.ro

Platforma Facebook a fost condamnată în Italia pentru defăimare şi încălcarea legii…

Platforma Facebook a fost condamnată în Italia pentru defăimare şi încălcarea legii privind dreptul de autor

Pentru prima oară în Italia, Facebook a fost condamnat de un tribunal din Roma pentru ”încălcarea drepturilor de autor şi defăimare, infracţiuni legate de unele link-uri neautorizate găzduite pe paginile propriei platforme”, scrie RaiNews, preluat de Rador.

Anunţul a fost făcut de compania Mediaset, care a înaintat o acţiune în instanţă împotriva reţelei sociale, ”un litigiu cu o valoare economică modestă, dar crucial pentru principiile pe care îşi doreşte să le apere, pentru aspectele delicate şi pentru precedentul pe care îl creează”.

În 2012, utilizatori anonimi au deschis o pagină de Facebook dedicată unui desen animat difuzat de postul tv Italia Uno (deținut de Mediaset), „Kilari”. Mai multe link-uri de pe pagină conduceau către conţinuturi protejate prin drepturi de autor şi încărcate ilegal pe YouTube (platformă deţinută de Google).

De asemenea, ele conţineau jigniri grave şi comentarii neplăcute la adresa interpretului serialului de desene animate. „În ciuda a numeroase avertismente”, subliniază comunicatul transmis de Mediaset – „Facebook a ales să nu elimine conţinutul şi link-urile cu pricina, constrângând firma să acţioneze în justiţie. Iar acum, prin sentinţa Curţii de la Roma, judecătorii au condamnat Facebook atât pentru defăimare, cât şi pentru încălcarea drepturilor de autor.

Traducerea Rador: Cătălina Păunel

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează