G4Media.ro

Pimen, arhiepiscopul Sucevei, e infectat cu coronavirus și va fi adus cu…

Pimen, arhiepiscopul Sucevei, e infectat cu coronavirus și va fi adus cu elicopterul la București

Înaltpreasfințitul Pimen, arhiepiscopul Sucevei (90 de ani), a fost infectat cu coronavirus și va fi adus cu elicopterul la București la Institutul ”Matei Balș” pentru tratament. IPS Pimen are ”simptome severe de pneumonie”, potrivit Grupului de comunicare strategică.

Informația, venită inițial pe surse medicale, a fost confirmată de Grupul de comunicare strategică.

Pimen va fi adus la București împreună cu un alt pacient din Suceava, care este intubat.

Biografia ÎPS Pimen (Sursa: Basilica.ro):

ÎPS Pimen este unul dintre cei mai influenți lideri din Biserica Ortodoxă Română. A fost turnător al Securității comuniste.

S-a născut în 25 august 1929, în localitatea Greabănu, jud. Buzău, primind la botez numele Vasile.

Între anii 1948 – 1951 a studiat la Semi­narul monahal de la mănăstirea Neamț, ca frate de mănăstire, absolvind în anul 1951.

A fost hirotonit ierodiacon (1951) şi ieromonah (1957) şi a urmat studii teologice superioare la Institutul Teologic Universitar din București (1953-1957), apoi studii de specializare la Universitatea din Köln, Germania (1976-1977). În perioada 1957-1961 a fost numit stareț al Mănăstirii Putna, iar între anii 1974-1978 a fost stareț al Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou, Suceava. Între anii 1979-1982 a slujit ca exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor. La recomandarea Mitropo­litului Moldovei, Teoctist Arăpaşu, în data de 10 ianuarie 1982 a fost ales Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, cu titlul de Sucevea­nul şi hirotonit la 24 iunie 1982.

În anul 1990, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât reînființarea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, după 40 de ani de la desființare (1948), iar Preasfințitul Părinte Pimen a fost ales şi întronizat (3 martie 1991) Arhiepiscop al acestei eparhii.

Sursa foto: Basilica.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

47 comentarii

  1. De ce nu se interneaza cu gloata la spitalul din Suceava?

    De ce este transferat cu elicopterul la un spital de top.

    Cine plateste??? Gloata.

    • Foarte bun comentariul . Pacat ca gloata se uita la Antene si RomaniaTv unde stirea va fi prezentata ca o izbanda divina prin cer , via elicoper.

    • ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a negociat în 1992 cu ai lui Iliescu vizita de Paşti a Regelui Mihai în România, ajutând la îmbunătăţirea imaginii ei după atrocităţile groaznice înfiorătoare de la Mineriade.

  2. Cum, cu elicopterul? La spital?
    Nu mai bine-l duc la o biserica, sa se roage chiar prea-veselul Danut pentru sanatatea lui?

  3. Preot creştin ortodox infectat?! Probabil, o greşeală de tipar.

    • Fost securist din perioada comunismului.

  4. Zeama de lopata, rugaciuni fierbinti, tratament cu moaste

  5. De ce suna ca un necrolog articolul asta?

  6. Un copil, un muncitor, o gravida, un batran sarac, un invatator de la sat nu ar fi avut sansa sa fie salvat de la moarte cu elicopterul.
    Dar marmota asta ofilita, plina de cruci scumpe la gat si cu portofelul doldora merita luat din Mercedes si urcat in elicopter. Mama voastra de Batmani nesimtiti, o sa ardeti in focurile Gheenei.

  7. Ba da rai mai sunteti!Sa nu uitam ca a fost unul din preotii care nu a fost de acord cu Patriarhul Daniel, insa cei mai mari adversari au fost:parintele Arsenie Papacioc(15 ani temnita politica) si parintele Iurgulescu(cativa ani de inchisoare komiternista)!

  8. Cu elicopterul la Bucuresti? Nu mai sunt si altii tratati in Suceava, cum vine asta? Probabil daca era orice alt batran de 90 ani, autoritatile ziceau: „Are 90 ani, ce sa-i mai facem? A trait destul, si-l lasau sa moara, cum se intampla cel mai probabil cu persoanele de varsta lui de ajung prin spitalele mioritice. Ca sa nu mai vorbim de transportatul cu elicopterul.

  9. Parcă nu se lua prin rugăciune.

  10. Transportat cu ELICOPTERUL la bucurești. Bai frate, n-au nici cea mai mică jenă ăștia. Cât dispreț față de oamenii de rând.

  11. Scriitor prodigios, a semnat, cu pseudonimul Sidorovici, lucrări valoroase legate în piele de obraz gros.

  12. De ce jegosii astia sunt adusi cu elicopterul iar ceilalti oameni din suceava mor prin spitale? Baga-mi-as in biserica romana si in toti jegosii astia cu barba si sutana!

  13. Sa i se dea niste apa sfanta sau niscai lumina cu girofarul si sa fie trimis acasa.

  14. Probabil fiind batran, nu s-a mai putut ruga destul de intens si astfel virusu’ a gasit o bresha.

  15. Si nu inteleg de ce va suparati ca e luat cu elicopterul! Sa nu uitam ca le-am luat dreptul sa faca inchizitie si sa ne arda pe rug! Asta e o mare pierdere pt ei…tre sa primeasca o compensatie: elicoptere , boliduri si niste baieti tineri ,frumosi si spalati la cur

    • Incurci BOR cu Biserica Catolica. Nu ma laud cu IPS-ii nostri, dar nici cu prosti ca tine nu prea poti sa te lauzi.

  16. Köln Germania in plina dictatura bolsevica?
    Securist 100%
    Multa sanatate

  17. „Pimen va fi adus la București împreună cu un alt pacient din Suceava, care este intubat.”

    ma intreb cati dintre cei care comenteaza (urla, racnesc) aici au citit aceasta propozitie, plasata chiar la inceputul articolului.

    • @andrei: «„Pimen va fi adus la București împreună cu un alt pacient din Suceava, care este intubat.” ma intreb cati dintre cei care comenteaza (urla, racnesc) aici au citit aceasta propozitie, plasata chiar la inceputul articolului.»

      Dragă andrei, te asigur că toţi am citit şi am înţeles corect parşivenia cu care s-a instrumentat trimiterea a încă unui pacient, pentru ca Turnătorul la Securitate Sidorovici să nu fie singur în elicopter.

      Retine, tu, ca la Suceava se moare pe capete şi până acum nu a mai fost trimis niciun pacient Covid-19 cu elicopterul.

      Doar în timpul guvernului Dăncilă, elicopterul a mai fost folosit pentru ca un mare mahăr PZD-ist să se poată căca urgent la Bucureşti.

    • Nu există nicio informaţie despre cel de al doilea, dar sigur nu este om de rând !

    • al doilea pacient, un copil a fost trimis cu salvarea.

  18. O lecție pt popimea inconștientă…. Poate-l vindeca prescurea magica …. Mi-e lehamite, un turnător al securității, plătit azi de noi toți sa fie în vârful ierarhiei….

  19. Nenea asta a fost la slujba de Paste, a dat/a luat lumina, a stat la palavre, etc. Apropo, am vazut niste imagini de la slujba si…nu avea masca! L-au f…t pe Mos Craciun aia care au stat langa el!

  20. Daca supravietuieste inseamna ca Dzau exista….daca nu…nu….asa ca belim ochii si asteptam…

  21. Trei sferturi din articol este PR de la basilica.ro, insa nici macar o vorba despre faptul ca individul este un turnator dovedit… jurnalism de cumetrie.

  22. Ironia sortii: te vaiti ca statul nu te lasa sa te unesti cu dzeu, iar cand vezi ca dzeu nu te salveaza apelezi la stat….cu elicopteru

  23. Ca si comparatie, cititi articolul despre „individ” si pe hotnews.

  24. I-am tot auzit peastia de 120 , 110 chiar si de 100 de ani ca se vaita ca nu sunt si ei luati cu elicopteru…bai frate asta are 90 de ani ,e tanar…poate sa zica cand a facut in scutecel, si raspunde si cand il strigi pe nume!

  25. Am citit bine – la Matei Balş ? Nu la catedrala Mântuirii Neamului ?

  26. In Italia, un preot in varsta a murit cedand locul lui la ventilator colegului mai tanar de salon. In Romania e pe dos, se va salva un preasfintit batran si mai multi vor muri – unul direct (in al carui loc se interneaza preasfintitul) si mai multi indirect (cu banii pentru zbor oare cate s-ar fi putut face?).

    https://www.g4media.ro/bbc-un-preot-din-italia-mort-dupa-ce-a-cedat-ventilatorul-mecanic-unui-alt-pacient-mai-tanar-cu-coronavirus.html

    • Bravo!
      În această direcție ar fi trebuit să meargă ,,redacția” – cu atît mai mult cu cît articolul semnalat de tine tot din g4media a pornit!
      Iar pentru toți lingătorii de păduchi lați marca B.O.R.: paralela făcută de tine zugrăvește perfect diferența între Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă Română. Asta explică și de ce în cruntul regim ceaușist de teroare religioasă, în România asta ,,născută creștin-ortodoxă”!, se dărîmau biserici în timp ce în Polonia, tot comunistă!, preotul catolic Jerzy Popieluszko era împușcat de regim…

  27. Sa inceapa curatenia!

  28. Ce CV impresionant!! Dar lipseste ceva foarte important: colaborarea cu securitatea!

  29. in vinerea mare amascultat muzica pe you tube la un moment dat ainceput o slujba cu prohodulM.D. de la manastirea Sihastria neamt .erau 10 preoti si cintau. al 4-lea de la dr. spre st.a inceput sa tuseasca incontinu ,nu se putea opri din tuse. cred ca15 min.dupa a iesit din grup si a plecat .astept o stire ceva de corona ,elicopter, erau 10 gramada….. aveau voia celui de sus ……sau jos….

  30. În octombrie 2007 CNSAS a ajuns la concluzia că, potrivit documentelor studiate, Pimen Zainea a avut legături atât cu Securitatea, cât si cu Direcția de Informații Externe (DIE), el având numele conspirative „Sidorovici” și, respectiv, „Petru”,[3] lucruri pe care IPS Pimen este hotărât să le conteste la tribunal.[4][5][6]

    Pe data de 15 martie 2011 Curtea de Apel București a decis să respingă apelul arhiepiscopului Pimen la hotărârea CNSAS din 2007 prin care a fost deconspirat ca turnător al Securității. Pimen Zainea a fost racolat de Securitate în 1975, pe când era la Mănăstirea Putna.

  31. În urmă cu aproape 10 ani un medic și dascăl deosebit făcea de Crăciun un accident vascular cerebral fiind în vacanță la Gura Humorului.
    Nu s-a putut organiza un transfer decent pe cale aeriană (era iarnă) și a fost adus hei-rupist, în condiții improprii, pe cale terestră, la București, unde a ajuns în comă profundă și a și decedat.
    Acel om nu a pus botul niciodată la strachina nomenclaturii.

    În oglindă, un trădător este acum, tot de sfinte sărbători, urcat într-un elicopter greu al MAI, „pe lângă un alt pacient intubat”, să beneficieze de „lumina medicală” a „muc-și-sfârcului” bolilor infecțioase românești.

    Concluzie: turnați, băieți, să nu muriți cu/ca plebea!

    Semnat: Un arhimandrit fără mitră

  32. Imi pare rau pentru Pimen ca om ca s-a imbolnavit. Imi pare rau pentru fiecare om care se imbolnaveste. Nu sunt sigur daca o sa am aceleasi regrete in cazul lui Iliescu. Pimen este un exemplu de individ care, dupa ce a dat-o in bara ca turnator la securitate, a incercat sa mai si dreaga ceva – partea cu Regele. Nu stiu ce l-a determinat sa cante la secu dar pot sa banuiesc ca decretul din 1959 prin care s-a dorit darea afara a aproape 3000 de calugari si calugarite, a contribuit la asta.
    Profund dezamagitoare smecheria cu elicopterul. Manevra cu adusul a inca unei persoane/doua persoane la Bucuresti, cu acelasi mijloc de transport, este un smen ordinar. Inca un compromis prea mare a lui Vela cu Mafiotul sef al BOR.
    Imi este din ce in ce mai scarba de Vela. Parca e dintr-o alta lume! E drept ca este si intr-o pozitie in care o incaseaza din plin. Dar ar trebui cineva sa ii spuna sa se trezeasca din somnul care ii cuprinde si ratiunea. Nu se justifica zborul cu elicopterul. Erau spitale suficiente acolo.

    Vela te intreb public, dintre cei care deja au murit in Moldova, in cazul citor persoane s-a pus la dispozitie elicopterul pentru a-i aduce la Bucuresti, in incercarea de a-i salva?

    • „Dintre cei care deja au murit in Moldova, in cazul citor persoane s-a pus la dispozitie elicopterul pentru a-i aduce la Bucuresti, in incercarea de a-i salva?”

      Paaai… aproximativ niciunul. Cam spre zero, asa.
      Ce, credeti ca toti au obrazul atat de gros incat sa se laude ca biserica nu se supune legilor pamantene, dar cand se-ngroasa treaba sa apeleze la „pamanteni” sa-i scoata din rahat?

      Dar, intr-adevar, ar fi frumos un raspuns oficial la intrebarea asta.
      Cu sprijinul Legii 544/2001.

    • https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-23890823-cati-pacienti-infectati-coronavirus-fost-transferati-suceava-bucuresti-elicopterul-afara-arhiepiscopul-sucevei-ips-pimen.htm

      Unul singur… Apreciez raspunsul, insa asta nu va face cu nimic mai penibili, mai jegosi, mai nenorociti si mai imputiti pe voi cei care ati decis aducerea lui Pimen. Repet: jegosi, imputiti, nenorociti si penibili. Un singur lucru este in favoarea voastra si anume ca o viata salvata in aceasta lupta este un castig. Chiar si o viata salavata din 1000. Atit. Dar cum ati decis in privinta celorlalte vieti? Iar raspunsul il stiti si voi… Si asta va face sa fiti penibili, jegosi, imputiti si nenorociti! Penali e putin spus, prea putin.

  33. @Danil: „a incercat sa mai si dreaga ceva”

    Ce a încercat să mai dreagă Pimen-Sidorovici?! Îţi spun eu: a încercat să ia cu japca, din patrimoniul public, toate pădurile Bucovinei, folosindu-se de complicitatea ticăloasă cu un premier puşcăriabil.

    Şi nu ştii de ce a turnat la Securitate Pimen-Sidorovici, dar bănuieşti că a turnat pentru că pornise prigoana împotriva preoţilor?! Păi, îţi răspund tot eu: DA, Pimen – Sidorovici şi-a turnat la Securitate fraţii lui din Biserica Ortodoxă Română, tocmai pentru succesul prigoanei comuniste împotriva preoţilor! De aia şi-a turnat Pimen-Sidorovici fraţii, la Securitate: ca să-i betegească definitiv în beciurile Securităţii!

    În ce-l priveşte pe Vela, aici sunt de acord cu tine: un jeg ministru, complice cu un jeg Daniel, pentru salvarea unui jeg Sidorovici.

  34. Ma deranjează acest tratament nepotrivit, aplicat unui fost securist .
    Nu este un exemplu potrivit pentru BOR – care e departe de rolul social integrator și care arată o înapoiere și o practica apropiată ‘’valorilor’’ rusești.

  35. Tare as vrea sa stiu cu cat cotizeaza lunar la CASS ips Pimen, sa imi dau si eu seama daca, la o adica, m-as califica la o plimbare cu elicopterul. Se baga vreun reporter de investigatie?