Home » Articole » Piesa feministă „Liberation” şi romanul „Angel Down” despre Primul Război Mondial, printre câştigătorii premiilor Pulitzer din acest an

Piesa feministă „Liberation” şi romanul „Angel Down” despre Primul Război Mondial, printre câştigătorii premiilor Pulitzer din acest an

Piesa feministă „Liberation” şi romanul „Angel Down” despre Primul Război Mondial, printre câştigătorii premiilor Pulitzer din acest an
Sursa foto Profimedia
Ascultă articolul

Comitetul Pulitzer a acordat luni premiul pentru ficţiune unui autor cu o lungă carieră în domeniul romanelor fantastice, horror şi pentru tineri: Daniel Kraus, recompensat pentru romanul său „Angel Down”, o naraţiune despre Primul Război Mondial ce se derulează într-o singură frază lungă, relatează The Guardian.

„Liberation”, retrospectiva lui Bess Wohl despre grupurile feministe de sensibilizare din anii ’70, a primit premiul pentru dramaturgie, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Printre câştigătorii anunţaţi luni s-au numărat două cărţi cu rădăcini în fondarea Statelor Unite ale Americii: „We the People: A History of the US Constitution”, de Jill Lepore, a câştigat premiul la categoria istorie, iar „Pride and Pleasure: The Schuyler Sisters in an Age of Revolution”, de Amanda Vaill, a fost câştigătoarea categoriei dedicată biografiilor.

„Things in Nature Merely Grow”, de Yiyun Li, o relatare fără menajamente despre moartea prin sinucidere a celor doi fii ai autoarei, a fost distinsă la categoria memorii-autobiografie.

„There Is No Place for Us: Working and Homeless in America”, de Brian Goldstone, a câştigat la categoria non-ficţiune generală.

Premiul pentru poezie a fost acordat cărţii „Ars Poeticas” a Julianei Spahr, iar premiul pentru muzică i-a revenit artistei Gabriela Lena Frank pentru „Picaflor: A Future Myth”, o operă simfonică inspirată de legendele andine şi de incendiile din California.

Autorul american Daniel Kraus, în vârstă de 50 de ani, are o carieră diversă şi prolifică, care include colaborări cu regizorii George Romero şi Guillermo del Toro.

Reprezentanţii premiilor Pulitzer au lăudat cartea „Angel Down” descriind-o drept „o capodoperă stilistică ce îmbină genuri precum alegoria, realismul magic şi science fiction-ul într-un tot unitar, povestit într-o singură propoziţie”.

Piesa lui Bess Wohl, inspirată din amintiri personale, reuneşte reprezentante din al doilea val de feministe, provenind din toate mediile sociale, care abordează teme precum misoginia, homofobia internalizată, violenţa domestică şi rolurile de gen.

Piesa alternează între trecut şi prezent, iar şase dintre actori se dezbracă în scena din deschiderea actului secund. Acest premiu a fost anunţat cu o zi înainte de publicarea nominalizărilor la premiile Tony. Potrivit estimărilor, producţia „Liberation” are mari şanse să fie nominalizată la categoria „Cea mai bună piesă nouă”.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole