Home » Articole » Piața auto: Vânzările de mașini continuă să crească, deși ritmul s-a mai temperat în ultimele două luni

Piața auto: Vânzările de mașini continuă să crească, deși ritmul s-a mai temperat în ultimele două luni

Piața auto: Vânzările de mașini continuă să crească, deși ritmul s-a mai temperat în ultimele două luni
sursa foto: Pexels
Ascultă articolul

Ritmul de creştere al vânzărilor pe piaţa auto din România s-a temperat în ultimele două luni, dar evoluţia la 7 luni din acest an consemnează o creştere solidă (+ 9,5%), în luna iulie fiind înregistrat un avans de 3,1% comparativ cu luna similară a anului anterior, potrivit datelor transmise, marţi, de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), citate de News.ro

- articolul continuă mai jos -

Spre deosebire de majoritatea statelor membre UE, România înregistrează o creştere aproape continuă a pieţei în ultimele 12 luni, o singură lună fiind în scădere – martie 2019.

În ceea ce priveşte vânzările de autoturisme noi din UE, este de remarcat faptul că grupul celor mai importante 5 ţări (Fanţa, Germania, Italia, Spania şi UK) care, împreună, totalizează circa 75% din piaţa auto a UE, înregistrează în primele şapte luni din 2019 o scădere generală de 2,1% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2018, potrivit asociaţiei.

”În continuare, în România, vânzările sunt susţinute, în principal, de către persoanele juridice care acoperă 57% din totalul achiziţiilor de autoturisme realizate în primele şapte luni ale lui 2019”, se arată în comunicat.

Însă, numărul de autoturisme achiziţionate de către persoanele fizice în aceste prime şapte luni (42.465 unităţi) este cu 28,6% superior celui din perioada similară a anului trecut (când se înregistrau doar 33.013 unităţi).

”În ceea ce priveşte autoturismele rulate (în marea lor majoritate nefiscalizate), în primele şapte luni ale anului 2019 au fost înmatriculate 258.005 unităţi, cu 5,9% mai puţine decât în 2018, dar şi pe structură de vârstă îmbunătăţită (cu scăderi importante pe segmentul celor mai vechi de 12 ani)”, se arată în comunicat.

Sursa: News.ro/ Sursa Foto: pexels.com

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole