G4Media.ro

Peste o treime dintre obiectivele de turism, comerţ, cluburi, asistenţă socială şi…

sursa foto: Pixabay

Peste o treime dintre obiectivele de turism, comerţ, cluburi, asistenţă socială şi producţie controlate de ISU Alba în acest an nu au autorizaţie la incendiu / Amenzi de peste 1,5 milioane lei

Peste o treime dintre obiectivele având destinaţia de turism, comerţ, cluburi, asistenţă socială şi producţie controlate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba în primele trei luni ale acestui an nu au autorizaţie la incendiu. Numărul neregulilor constatate de inspectorii de prevenire este de cinci ori mai mare decât cel al unităţilor verificate, valoarea amenzilor aplicate fiind de aproape 1,5 milioane lei, transmite News.ro.

„În perioada 01.01.2024 – 31.03.2024 inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al judeţului Alba, au desfăşurat un număr de 179 controale la obiective având destinaţia de turism, comerţ, cluburi, asistenţă socială şi producţie. În urma acestora au fost constatate 961 de nereguli şi au fost aplicate 870 de sancţiuni, din care 691 de avertismente şi 179 amenzi în cuantum de 1.474.500 lei. Din cele 179 controale executate, 77 de obiective funcţionează fără autorizatie de securitate la incendiu” , este bilanţul făcut public joi de ISU Alba.

Principalele nereguli constatate în urma controalelor sunt legate de faptul că instalaţiile electrice aferente construcţiilor nu sunt exploatate potrivit reglementărilor tehnice şi măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor, astfel încât acestea să nu constituie surse de iniţiere şi/sau de propagare a incendiilor.

Inspectorii de prevenire au mai constatat că administratorii clădirilor care au destinaţie de turism, comerţ, asistenţă socială sau producţie nu fac verificări periodice la coşul de fum sau la instalaţia electrică.

Instituţia precizează că inspectorii de prevenire vor continua activităţile de control în următoarea perioadă.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...