
Peste 74.000 litri de apă potabilă de la Rezerva de Stat vor fi distribuiți pentru cele 16 localităţi aflate în stare de alertă din județul Mureș
Măsurătorile efectuate, miercuri, de compania de apă Aquaserv şi Administraţia Bazinală de Apă Mureş indică faptul că salinitatea apei din reţeaua publică din cele 16 localităţi în care a fost declarată starea de alertă rămâne în continuare ridicată, pentru locuitorii acestora fiind distribuiţi 74.000 de litri de apă potabilă de la Rezerva de Stat, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Referitor la calitatea apei din reţeaua publică, informăm că măsurătorile efectuate în această dimineaţă de către Aquaserv şi la prânz de către Administraţia Bazinală de Apă Mureş indică valori stabile, similare cu cele înregistrate în zilele precedente. Monitorizarea parametrilor de salinitate se face de două ori pe zi şi va continua pe toată durata stării de alertă. Autorităţile locale au desfăşurat activităţi de informare a populaţiei, distribuind afişe şi furnizând detalii privind situaţia existentă. Apa din reţeaua publică nu este potabilă. Poate fi utilizată doar pentru igienă, spălat şi curăţenie. Se recomandă utilizarea exclusivă a apei potabile din surse sigure pentru băut şi gătit (…). În total, au fost recepţionaţi 74.000 l de apă potabilă de la Rezerva de Stat, 78.000 l de la Aquaserv, 12.500 l pentru adăparea animalelor”, a arătat, miercuri, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Mureş, într-un comunicat de presă.
CJSU a arătat că a fost demarată distribuirea apei potabile în localităţile afectate de creşterea salinităţii în râul Târnava Mică, iar primele transporturi de apă potabilă, livrate de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, au sosit în urmă cu o seară în municipiul Târnăveni.
„Acestea au fost preluate cu sprijinul Structurii Teritoriale pentru Probleme Speciale Mureş, în prezenţa prefectului judeţului Mureş şi a reprezentanţilor ISU ‘Horea’ Mureş, Aquaserv S.A. şi altor instituţii implicate. (…) Astăzi, 4 iunie 2025, continuă distribuirea apei potabile, în regim de necesitate, cu sprijinul autorităţilor locale şi al echipelor de intervenţie. Distribuţia se face cu prioritate pentru persoanele vulnerabile, în special vârstnici, bolnavi şi persoane cu dizabilităţi. Tot astăzi, compania Aquaserv S.A. Târgu Mureş a continuat amplasarea containerelor cu apă potabilă în mai multe puncte din localităţile afectate, pentru a asigura accesul la apă de băut. Containerele vor fi realimentate constant, pe măsură ce se golesc”, se precizează în comunicatul CJSU Mureş.
Între localităţile afectate se află municipiul Târnăveni cu localităţile aparţinătoare Cuştelnic, Bobohalma, Botorca, comuna Băgaciu cu satele Băgaciu şi Deleni, comuna Găneşti cu satele Găneşti, Seuca şi Păucişoara, comuna Adămuş cu localităţile Adămuş, Dâmbău, Corneşti, Crăieşti şi comuna Fântânele cu satele Fântânele, Viforoasa şi Călimăneşti, numărând în total 39.000 de persoane.
În municipiul Târnăveni, care are peste 20.000 de locuitori, au fost amplasate zece containere cu apă potabilă – în curtea Spitalului Municipal, la intrarea dinspre şcoala generală a Spitalului de Pediatrie, în Cartierele 1 Decembrie 1918, Armatei, Zorilor şi Botorca, în parcul de lângă Primărie, în zona combinatului, în zona magazinului Lidl şi în piaţa agroalimentară.
La Găneşti au fost amplasate trei containere de apă, la Seuca unul, în zona Bisericii Reformate, unul la Păucişoara, la Şcoala Generală, două în Adămuş, câte unul în satele Dâmbău, Corneşti, Crăieşti, la fel în Băgaciu şi la Deleni.
„Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş mulţumeşte tuturor autorităţilor şi partenerilor instituţionali pentru mobilizarea promptă şi colaborarea eficientă în sprijinul comunităţilor afectate”, se mai arată în comunicatul CJSU Mureş.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.