Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Urşii şi lupii au provocat, anul trecut, peste 150 de pagube în judeţul Braşov, omorând peste 500 de animale domestice. Totodată, urşii au distrus o suprafaţă de aproape 25 de hectare de cultură de porumb, anunță Brașov.net.
Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Braşov arată că valoarea dosarelor depuse pentru acordarea de despăgubiri se apropie de 885.000 de lei.
Agenţia pentru Protecţia Mediului Braşov a arătat, într-un comunicat de presă transmis joi, că, în cursul anului 2024, în judeţ s-au înregistrat 154 de cazuri de pagube produse de speciile strict protejate (urs şi lup) la animale domestice, culturile agricole şi vehicule rutiere (accidente auto în care au fost implicate specii strict protejate).
Astfel, urşii au fost responsabili de pagube în 129 de cazuri, iar lupii în 25 de cazuri.
”Lansăm un apel, pe această cale, proprietarilor de culturi agricole şi animale domestice în vederea asigurării şi întăririi pazei acestor bunuri, una dintre obligaţiile care rezidă de altfel din prevederile HG nr.3/2023, scopul fiind tocmai prevenirea şi, pe cât posibil, reducerea pagubelor provocate de exemplare din speciile de faună sălbatică strict protejate. În scopul prevenirii pagubelor, recomandăm utilizarea gardurilor electrice sau a altor mijloace de îndepărtat exemplarele din speciile de fauna sălbatică (fixe sau mişcătoare), fizice ori chimice, permise de lege”, a precizat Ciprian Băncilă, directorul executiv al APM Braşov.
Garduri electrice? Ca în statele civilizate? Nu, sunt scumpe. Cartușele sunt mai ieftine, plus ca mai ies ceva bănuți și din vânzarea trofeului.