Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O demonstraţie împotriva rasismului a strâns marţi seară peste 10.000 de persoane în oraşul elveţian Geneva, care au protestat împotriva violenţei poliţiei şi a discriminării în Statele Unite, dar şi în Elveţia, informează dpa, citată de Agerpres.
Pentru a respecta distanţarea socială impusă de măsurile guvernamentale în cazul protestelor, pe fondul pandemiei noului coronavirus, participanţii au mărşăluit în grupuri de 300, a informat agenţia de ştiri elveţiană Keystone-SDA.
Demonstranţii purtau pancarte pe care se putea citi sloganuri precum „Îmi pare rău că nu ne-am trezit mai devreme”, „Rasismul este, de asemenea, o pandemie” sau „Tăcerea albă este violenţă albă”.
Protestul de la Geneva a fost organizat în ziua înmormântării lui George Floyd, a cărui moarte în timpul arestării sale de către poliţia din oraşul american Minneapolis a stârnit o campanie globală împotriva violenţei rasiale la adresa oamenilor de culoare.
Manifestări similare au avut loc în alte oraşe elveţiene la sfârşitul săptămânii trecute.
Sursa foto: Facebook
Daaa, asa, dati-le nas coloratilor, ca si ei vor avea mila de voi cu prima ocazie ! Ati auzit de istoricul individului ingropat azi ? Jaf armat, puscarie, droguri, iar puscarie. E trist si pe undeva periculos sa facem eroi din niste nemernici. Mortul de acum n-a fost un Nelson Mandela, dimpotriva. Unde ajungem daca pornim pe drumul proslavirii infractorilor ? La Belina ?
Oameni care nu stiu prea multe. Una-doua striga rasism la orice se intampla si implica un negru. Aceleasi metode de retinere ale politiei au facut si victime printre albi dar nu au mai fost prosteste cu white lives matter – de parca doar victima recenta defineste singura categorie vulnerabila. All lives matter.