Home » Orașul meu » Peste 1.500 de solicitări la ambulanță în București și Ilfov în 24 de ore, dintre care 1.000 de „cod roșu”, pe fondul caniculei

Peste 1.500 de solicitări la ambulanță în București și Ilfov în 24 de ore, dintre care 1.000 de „cod roșu”, pe fondul caniculei

Peste 1.500 de solicitări la ambulanță în București și Ilfov în 24 de ore, dintre care 1.000 de „cod roșu”, pe fondul caniculei
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Ascultă articolul

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov a înregistrat, în ultimele 24 de ore, 1.555 de solicitări, dintre care 1.016 persoane au prezentat urgenţe de „cod roşu” şi „cod galben”, a declarat marţi, pentru Agerpres, managerul instituţiei Alis Grasu.

Potrivit acesteia, 209 persoane se aflau în loc public când au avut nevoie de ambulanţă.

- articolul continuă mai jos -

„În ultimele 24 de ore s-au înregistrat şi s-au efectuat la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov 1.555 solicitări, dintre care 1.016 persoane au prezentat urgenţe de „cod roşu” şi „cod galben”. 209 persoane se aflau în loc public când au avut nevoie de ambulanţă, 41 de persoane prezentând lipotimii, respectiv senzaţie de pierdere a stării de conştienţă şi 22 de persoane au prezentat sincope. Trebuie să luăm în calcul faptul că ieri se numărau încă voturile şi au fost foarte multe solicitări la secţii de votare dintre aceste cazuri în loc public. Dacă facem o comparaţie cu ziua anterioară constatăm că este o creştere cu 16,57% la numărului total de solicitări”, a precizat Alis Grasu.

Ea a menţionat că, în comparaţie cu aceeaşi zi de luna trecută, numărul de cazuri a crescut cu 10%, iar al urgenţelor cu 19%. „Cel mai mult au crescut cazurile în loc public. Subliniez că ziua de ieri a fost una aparte în ceea ce priveşte cazurile în loc public”, a explicat medicul.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole