G4Media.ro

Peru: S-au reluat manifestațiile prin care se cere demisia preşedintei Dina Boluarte,…

sursa foto: Facebook/ Dina Boluarte Zegarra

Peru: S-au reluat manifestațiile prin care se cere demisia preşedintei Dina Boluarte, care i-a succedat lui Pedro Castillo

Manifestaţiile cerând demisia preşedintei peruane Dina Boluarte, care i-a succedat lui Pedro Castillo în decembrie, demis de Parlament, au fost reluate miercuri în mai multe regiuni ale ţării după o pauză în perioada sărbătorilor de sfârşit de an, a anunţat guvernul de la Lima, relatează Agerpres.

Confruntările cu forţele de securitate, în special în centrul şi sudul ţării unde preşedintele demis se bucură de sprijin, au făcut până în prezent 22 de morţi şi peste 600 de răniţi.

„Sunt zece puncte de blocaj, în special la Puno”, în sud-estul ţării, a declarat presei premierul Alberto Otarola, după înfiinţarea unui centru de gestionare a crizei la Lima.

La Arequipa (sud), poliţia încearcă să deblocheze drumurile folosind gaze lacrimogene, potrivit unui corespondent al agenţiei France Presse. Unele artere rutiere sunt blocate şi în regiunile Junin (centru), Cusco şi Apurimac (sud-est), potrivit AFP şi presei locale.

Legătura feroviară dintre Cusco şi oraşul-templu incaş Machu Picchu, bijuterie turistică a ţării, a fost suspendată miercuri ca măsură de precauţie şi pentru o perioadă nedeterminată pentru a asigura siguranţa turiştilor, a anunţat compania PeruRail într-un comunicat.

Marţi, 2.000 de turişti au fost evacuaţi din zonă, potrivit poliţiei.

Ministerul Culturii a precizat că accesul la cetate şi în parcurile arheologice s-a desfăşurat normal miercuri, în pofida manifestaţiilor.

În decembrie, mii de vizitatori au rămas blocaţi la Machu Picchu şi Cusco, deoarece legătura feroviară a fost întreruptă şi aeroportul închis în urma unei tentative de preluare a controlului de către manifestanţi.

În regiunile unde miercuri au fost reluate manifestaţiile, clădirile publice şi aeroporturile sunt păzite de poliţie şi armată, militarii fiind autorizaţi să asigure menţinerea ordinii după proclamarea stării de urgenţă la mijlocul lui decembrie.

În capitala ţării, Dima Boluarte a lansat un apel la încetarea manifestaţiilor, „la pace, calm şi unitate pentru a promova dezvoltarea ţării”.

Marţi, au fost organizate marşuri în toată ţara, în principal de către mişcări de dreapta şi de centru-dreapta, pentru a cere „pace şi încetarea violenţelor”.

Parlamentul peruan a votat pe 20 decembrie avansarea alegerilor generale din 2026 în aprilie 2024, în încercarea de a opri criza şi de a pune capăt protestelor declanşate de demiterea, pe 7 decembrie, a lui Pedro Castillo şi plasarea lui în detenţie.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...