Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Procurorii şi poliţiştii din mai multe structuri au făcut 23 de percheziţii într-un dosar care vizează transporturi ilegale de tutun neprelucrat. Anchetatorii au documentat 64 de transporturi care veneau din Bulgaria, iar tutunul era prelucrat în instalaţii ilegale din mai multe judeţe ale ţării, transmite News.ro.
”În cursul zilelor de 16 şi 17 august 2023, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul PÎCCJ – Secţia de urmărire penală şi criminalistică, organele de urmărire penală din cadrul Poliţiei de Frontieră Române şi lucrătorii specializaţi din cadrul Jandarmeriei Române au pus în aplicare un număr de 23 de mandate de percheziţie domiciliară într-o cauză în care se efectuează cercetări”, a transmis, joi, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ).
Sursa citată a precizat că se fac cercetări pentru mai multe infracţiuni, respectiv:
”Investigaţiile vizează mai mulţi cetăţeni români şi bulgari care, începând cu anul 2022, au organizat şi introdus pe teritoriul României 64 de transporturi ce au avut ca obiect 328.780 kilograme de tutun neprelucrat, în scopul prelucrării acestuia în diferite unităţi clandestine”, a transmis sursa citată.
Potrivit procurorilor, gruparea infracţională livra tutunul din Bulgaria către România, folosind documente justificative pentru mărfuri ce atestau în fals că mărfurile au beneficiari externi, în scopul creării unor circuite comerciale fictive care să inducă în eroare autorităţile de aplicare a legii sau prin eludarea formalităţilor de control la frontieră.
”Astfel, s-a stabilit că tutunul a fost livrat către beneficiari din zona judeţelor Ilfov, Călăraşi şi Dolj, ulterior fiind prelucrat în unităţi clandestine, ambalat şi distribuit pe teritoriul întregii ţări prin intermediul unor platforme de e-commerce. Consecutiv percheziţiilor efectuate au fost identificate importante cantităţi de tutun prelucrat şi neprelucrat, instalaţii utilizate la prelucrarea acestuia şi alte mijloace de probă utile cauzei”, a mai transmis sursa citată.
sursa: News.ro
Tonele au fost introdusE, nu tutunul a fost introdus…