G4Media.ro

Patriarhul Daniel: Nu peste mult timp ne vom putea reîntâlni la slujbele…

Sursa foto: basilica.ro

Patriarhul Daniel: Nu peste mult timp ne vom putea reîntâlni la slujbele Bisericii, chiar dacă la început ele se vor săvârşi în afara lăcaşului de cult

În predica de duminică, Patriarhul Daniel şi-a exprimat speranţa că în scurt timp credincioşii vor putea participa la slujbele Bisericii, care sunt „o vindecare de singurătate, de nelinişte”.

„În această perioadă suferim şi de faptul că iubiţii noştri credincioşi nu pot participa direct, fizic, la slujbele din Biserică. Avem speranţa că nu peste mult timp ne vom putea reîntâlni la slujbele Bisericii, chiar dacă la început ele se vor săvârşi în afara lăcaşului de cult”, a spus patriarhul Daniel, la finalul slujbei oficiate în Paraclisul Sf. Gheorghe al Reşedinţei Patriarhale, potrivit basilica.ro.

Patriarhul Daniel a reiterat îndemnul la rugăciune, dialogul cu Dumnezeu fiind esenţial în depăşirea crizei sanitare actuale.

„În această perioadă de pandemie, când foarte mulţi oameni suferă sufleteşte de singurătate, de anxietate, de spaimă, de nesiguranţa zilei de mâine, de teamă de îmbolnăvire, de teama de moarte, să ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos să vină spre noi, spre sufletul nostru ca să ne ridice din suferinţă, din singurătate, din întristare şi să ne dăruiască bucuria pe care a dăruit-o omului de la Vitezda pe care L-a vindecat”, a arătat patriarhul.

Pe lângă rugăciune este necesar şi ajutorul pe care trebuie să îl oferim aproapelui nostru, a mai spus patriarhul.

„Să ne ajute Bunul Dumnezeu să transforme această perioadă de însingurare şi nelinişte într-o perioadă de speranţă, într-o perioadă de comuniune mai intensă cu Dumnezeu prin rugăciune şi comuniune mai intensă cu semenii noştri prin fapte bune”, a arătat acesta.

Pe lângă sprijinul duhovnicesc oferit în contextul sanitar actual, Biserica a oferit şi sprijin material. Valoarea totală a suportului oferit de eparhii de la începutul crizei medicale COVID-19 şi până pe 4 mai se ridică la 17.149.663 lei (3.551.390 euro).

Sursa Foto:Basilica

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

14 comentarii

  1. Sa cante muzica! Sa curga banii!

    • Vin și înmormântările cat de curând. Dar plasma sa se împartă și la enoriașii nu numai la cler

    • Nu inteleg care este problema voastră, nu mai este voie sa mergi la biserica, dar este voie sa trimiti sclavi la munca in Germania si Austria?
      Nu e voie sa fi crestin, dar e ok sa fi orice altceva, parade etc?
      Bai, voi sunteti nebuni? De unde aveti ura asta impotriva Bisericii?
      Inteleg ateismul, faptul ca nu crezi într-o solutie/abordare spiriruala, dar de ce atat de invernusati impotriva celor care cred in asta?
      Dpmdv sunteti niste inculti, iar zeflemismul vostru ieftin si pueril denota lipsa de educatie si de inteligenta asemenea.
      Spre exemplu, stiati ca CCG (Curtea Constitutionala a Germaniei) a declaeat recent neconstitutionala blocarea accesului la slujbele religioase?
      De unde sa stiti, daca sunteti niste tolomaci, care si-au consumat orele de cultura generala postand prostii pe net si citind stiri de pe facebook.

    • incorect… din pacate, nu intelegi matale ca nu exista ura impotriva bisericii, doar revolta impotriva entitatii b.o.r., una dintre cele mai mari afaceri pe langa servicii si fotbal, aducatoare de multi bani in detrimentul educatiei, sanatatii si infrastructuri… dar ca tine sunt multi pe care nu-i deranjeaza opulenta si grandomania asa zisilor preafericiti… din pacate se vede la mataluta retorica pizdista cu sclavii trimisi la munca… pai daca iubitii tai mentori au demolat toate uzinele si locurile de munca implicit, zi mersi ca oamenii se duc sa munceasca pe euroi si nu asteapta cu mana intinsa ajutoare sociale, imbe cilule…

  2. Ce e, Daniele? Au scazut incasarile?

    • S-o intrebam mai bine pe firea.

  3. sunteti tari , tehnicile astea le-am vazut si eu de la voi sa imi prostessc fanii de pe fb si de la agentie

  4. „Alături de alți 20 de pacienți români în stare critică, ÎPS Pimen a primit un tratament revoluționar pentru COVID-19: filtrarea sângelui împotriva furtunii de citokine. Metoda a fost folosită suplimentar față de cea a plasmei convalescente, care este un tratament diferit față de filtrarea sângelui.”
    Cata smerenie! Ti-e frica de moarte Pimen? Oare nu sunt pacienti tineri la ATI? Cum naiba taman tie iti fac un tratament „revolutionar”?
    Cand citesc astfel de stiri, imi vin in cap toate injuraturile pe care le-am auzit in viata mea!

  5. Dragi credinciosi, pentru a se limita raspandirea noului coronavirus, incepand cu data de 15 mai plats pomelnicilor, acatistelor, lumanarilor, nuntilor, botezurilor si inmormantarilor se va face exclusiv cu cardul. Si Doamne iarta-ma ca drac scris invers e taman card. Amin!

  6. Enoriasii la ruleta ruseasca, inalti fericiti, la maibah, la elicopter, la rezerva….
    Prostii cata frunza…

  7. Sa ne săvarşască lucrare cu gura patriarhu’!

  8. Nu reintilnirea asteapta Danii ci sa inceapa cotizatia.

  9. patriarhul daniel : -mafoame !

  10. Ne vom intilni si pe ,,cea lume ,, . Noi astia care va platim voua salariile vom ajunge in iad despre care se spune ca e ,,pavat ,, cu preoti .

    Cu ar fi ca preotul sa nu mai fie platit din bugete publice . Sa munceasca ca oricare cetatean roman .