G4Media.ro

Patriarhia Română, despre certificatul verde: Am solicitat să nu fie obligatoriu. Prezența…

Sursa foto: Inquam Photos / Liviu Chirica

Patriarhia Română, despre certificatul verde: Am solicitat să nu fie obligatoriu. Prezența la slujbe răspunde nevoii de hrană spirituală/ Respectăm normele sanitare de protecţie când organizăm evenimente

Patriarhia Română a transmis, vineri seară, că a solicitat autorităţile să nu introducă obligativitatea prezentării certificatului verde pentru participarea la slujbele religioase, întrucât prezenţa fizică a credincioşilor în lăcaşurile de cult ”răspunde unei nevoi esenţiale, de hrană spirituală”. Instituţia precizează că respectă normele sanitare de protecţie când organizează evenimente.

”După cum, în data de 12 noiembrie 2021, Patriarhia Română a solicitat Camerei Deputaţilor să nu introducă obligativitatea certificatului digital UE privind Covid-19 pentru clerici sau credincioşi ca o condiţie pentru a participa fizic la slujbele religioase, şi astăzi Patriarhia Română adresează autorităţilor competente aceeaşi solicitare”, a transmis, vineri, Patriarhia Română, citată de basilica.ro.

Principalul motiv invocat de Patriarhia Română este că participarea la slujbe răspunde unei nevoie spirituale esenţiale.

”Aşa cum acest certificat nu este solicitat pentru accesul cetăţenilor în magazinele alimentare, farmacii, spitale, deoarece acestea răspund unor nevoi esenţiale ale cetăţenilor, tot astfel participarea fizică a credincioşilor la slujbe în lăcaşurile de cult răspunde unei nevoi esenţiale, de hrană spirituală şi sănătate pentru suflet. Prin rugăciunea comună în biserică, omul credincios intră în comuniune cu Dumnezeu şi cu semenii, vindecând sufletul său de teama de boală şi de moarte”, a transmis Patriarhia Română.

Instituţia menţionează, de asemenea, că ”prin rugăciunea comună în biserică, se oferă omului disperat încurajare, prevenind astfel deznădejdea şi depresia”, iar ”participarea la sfintele slujbe în biserică oferă omului întristat şi singur bucuria comunicării şi a solidarităţii, prevenind astfel sentimentul abandonului şi al marginalizării”.

”Totodată, precizăm că Patriarhia Română ia permanent măsurile necesare pentru respectarea normelor sanitare de protecţie când organizează evenimente religioase”, a mai transmis instituţia.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a declarat, vineri, că certificatul verde nu va fi folosit la slujbele religioase, în această privinţă opinia fiind unanimă. Potrivit ministrului, rolul educativ al Bisericii în respectarea regulilor generale este extrem de important şi poate să contribuie la controlul pandemiei.

sursa: News.ro, Sursa foto: Inquam Photos / Liviu Chirica

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

41 comentarii

  1. BOR se lauda ca „respecta normele sanitare de protectie cand organizeaza evenimente”???
    Fara a purta macar masca in interior?
    Bagand aceeasi lingurita in gura a sute sau mii de oameni?
    Nerespectand distanta sociala?

    • Expunere maxima posibila la virus, imunizare naturală naționala! Ar trebui sa declare încheiata pandemia in Aprilie 2022! In România virusul oricum a circulat la liber așa cum s-a întâmplat si in pandemia din 1918-1920 care n-a durat mai mult de 2 ani!

    • IN BISERICA NU EXISTA VIRUSI!!! Au verificat biologii de la NASA si nu este absolut nimic acolo.

    • Ar fi singura realizare notabilă a BOR în aceste 3 decenii
      Nu mai spun că dacă’r candida, l-aș vota pe domnu’ preot – acela respectabil, de umblă îmbrăcat in Alb !!..

      (glumesc cu votatul – lol – dar asta cu certificatu’ ar fi o chestie)

    • N ai mai călcat demult intr o biserică ….asta dacă ai călcat vreodată,că la cât de pro.astă esti, nu pari a fi botezată!

    • @Catalin
      dai impresia că singura ei motivație pentru care ar trebui – sau ar a avea sens – să se boteze, este de a i se permite să-i numească pe semenii ei .. așa cum ai numit-o tu: „pr0ști”..

      (ce-ar trebui deci revizuit aici, în cazul tău – rațiunea pt care te-ai botezat tu, sau cea în baza căreia îi chemi pe alții să facă acest pas?)

  2. Multi credinciosi au murit deoarece nu au crezut in COVID.

  3. BOR de o lasitate caracteristica… Ii doare doar de turta lor, sa poata fraieru sa vina la biserica.
    Daca e vorba de dreptul la munca, nu se baga, lasa-l sa moara de foame.

    • AB’, biserica nu se poate amesteca chiar în toate problemele statului. Nu este un ONG care sa manifeste împotriva tuturor abuzurilor. Biserica are alt rol în societate, sa facă ceea ce este a lui Dumnezeu. Au procedat corect, indemnd
      statul și poporul la calm, fără a promova sau a nega calitățile vaccinului.
      Biserica a repetat astăzi ca statul nu are competenta din punct de vedere legal sa se amestece în rânduiala bisericii.
      Potrivit Consitutiei biserica este autonoma, adică își poate împărtăși 100 de insi cu o linguriță fără a fi necesar sa dea explicații acestui stat.
      Prin absurd dacă statul poate interveni în forma ritualului atunci acesta poate anula orice ritual din diverse rațiuni.
      Certificatul verde în biserică înseamnă că mii de monahi vor fi alungați, bănuim ca foarte mulți dintre ei nu poseda asa ceva.
      Certificat verde înseamnă că 2 treimi din credincioși sunt opriti de la diverse slujbe. Sa reamintim ca în România democrata au fost înmormântați oameni ca niște caini, în saci de plastic, fără slujbe, parastase și alte ritualuri la care aveau dreptul.
      Fiți atent ce va doriți ca poate vi se împlinește. Am văzut o asemenea înmormântare, o doctorița renumita din oraș a fost condusa pe ultimul drum doar de băieții în alb. A fost terifiant. Pustiu în cimitir!

    • Avram, AB era de-al tau, asta înseamnă ca AB de la 7:52 este clona lui.

    • @ Avram Iancu
      🎯

    • Nu sunt nici o clona. Dar nu sunt bisericos.
      Mesajul a fost si cam dur, si si interpretat gresit probabil.

      Evident ca nu vreau certificat verde nicaieri, deci nici la biserica, si sunt complet de acord ca libertatea religioasa este extrem de importanta, chiar daca pentru mine personal nu aduce nimic in plus sau minus.

      Insa mi-as dori sa vad biserica implicata si in apararea libertatii celor pe care ii „pastoreste”. Nu cred ca biserica nu are nici un rol in directia asta, daca tot vrea sa fie vazuta ca reper moral. Nu poti sta cu mainile in san in fata nedreptatii pentru ca „nu e treaba noastra”.

    • Muritorii de foame devin mai apropriați de Dumnezeu…. o rugăciune, un acatist.

    • In plus, eu personal vad recunoasterea faptului ca patriarhu-i vaccinat ca pe o tradare. Acele cuvinte pot avea implicatii majore. Nici faptul ca s-a lasat ulterior batjocorit iarasi de catre Johanis la receptia aia nu poate fi considerat intamplator.

    • AB, nu te-am văzut pana acum criticând BOR, ca la 7:52. De-asta am crezut ca este vechea ta clona.

      In rest…fiecare om are dreptul sa aleaga si trebuie sa-i respecți alegerea.

    • Nu-i chiar asa, nu cand esti seful bisericii. Cel putin, asta e parerea mea.
      Adica sigur, sa se vaccineze daca doreste, dar nu trebuie sa si trambiteze chestia asta.

    • avram este inversunsat precum un taliban iubitor de capre sau un perciunat ultra ortodox …ce sa faci…paula intreba de dzeu vostru

    • @Avram Iancu
      prin replica dată antevorbitorului, tu aperi BOR (sau interesele BOR) – asta însemnând, că ești credincios – nimic rău, până aici
      dar dacă ești (credincios) de ce uzezi de numele real al altuia – și încă mort – și nu’ți alegi un nickname, de pildă „simpatizantul lui Avram Iancu”

    • Mulți oameni, ca tine, care scapă de avort ajung împreuna cu mamele lor, nu în oengeuri de frecat mangalul pe procopseală cu limba în dosul vreunui miliardar ci în organizații bisericești care nu fac gălăgie, unde primesc sprijinul care le-a fost refuzat afară. Dacă nu știi ce spui, cauta mai întâi, nu regurgita ce ți-au spus alții să spui. Statul n-are ce căuta cu cizmele în spațiul sacru, să-și ia drept de viață și de moarte asupra ta și altor consumatori de opinii prefabricate, iar dacă vrei să faci parte din șeptel, e doar treaba ta. Dacă tot postezi, vino cu argumente, nu vu lozinci.

  4. DE FAPT JOHANIS NU A FACUT ALTCEVA DECAT SA EXECUTE ORDINE DE LA ALTII ,
    „MAI MARI”,PENTRU CA DUPA CUM SE VEDE IN PREZENT TOT CE CONTEAZA ESTE CE SPUNE MASONUL ,
    STAT NU MAI EXISTA,CONSTITUTIA O INTERPRETEAZA FIECARE „DUPA INTERES”
    SI ATUNCI ( la ordin) A ADUS LA GUVERNARE DOUA PARTIDE PNL SI PSD -SANTAJABILE CU CARE VA FACE JOCUL „STRAINILOR”.
    PACAT CA SERVICIILE DE INFORMATII ROMANESTI,CARE AU UN JURAMANT DEPUS ,NU-SI FAC DATORIA FATA DE TARA !(poate gresesc,dar asa se vede,anume,ca se supun dupa conjunctura ALTORA)

  5. Dar de ce sa ne stresam? Faceti o medie, cam cati bani aduc la buget habotnicii care dormiteaza pe la slujbe si care tremura cu papornitele de rafie la coada la moaste. E vreo mare problema ca se duc la intalnire cu Dumnezeu? Ce pierdeti? Atata grija aveti de inconstientii astia, de parca ar fi cine stie cine, nu doar niste semialfabetizati care cred in tot felul de aberatii.

  6. Din nou, reprezentanții ”bisericii lu daniel cel scris pe clopote” (nu este Biserica Ortodoxă), demonstrează că sunt neprihăniți, avari după bani, pungași, pe care nu îi interesează infectarea enoriașilor ci banii lor. Acesti preoți de o obrăznicie rară se cred Dumnezei și gloata vine cu ultimul bănut să îi ierte popa păcatele. Adică un păcătos cu merțane la curul lui, îi ia ultimul bănuț enoriașului ca să îi ierte păcatele …bravos națiune, întâlnirea dintre hoț și prost….ce certificat să nu poată enoriașul să vină la biserică să lase banu, fără certificate…..avem un guvern de nonpersonalități, indivizi care au termitat la peste 30 de ani, o facultate la distanță , prăduitori și un ministru la sănătate care din tată turnător la securitate nu putea să fie un specialist ci doar un individ fără demnitate, fără moralitate…

  7. S-a asigurat “prea încântatul” ca afacerea ramane deschisa… ce conteaza ca horeca moare pe certificate… ce conteaza ca fratii dedeman @co urla de ciuda cand numara banii, la sfarsit de zi…
    BOR-ul merge mai departe, conform principiului “te faci frate cu dracu’ …”

  8. BOR are un singur interes ,al ei .Sa nu vorbești de cheltuielile din banii enoriasilor ca e subiect tabu .Preoții considera banii dați de enoriași ca fiind ai lor ,nu accepta nici un control,deși statutul BOR spune altceva.Și atunci cum sa fie de acord cu certificatul verde ,sa poată fi verificați .BOR este o organizație in afara jurisdicției statului și așa rămâne .Politicienii sunt lași și fricoși.

    • Este în plină negociere bugetul și rectificarea bugetară. Dacă bagă suficiente fise, se introduce orice în predică. De la hrana asta spirituală servită de BOR se fac niste toxiinfecții spirituale grave.

  9. Când BOR da ordin asa rămâne, nimeni nu se atinge de mafia marelui alb

  10. Reacție primitivă, perfidie tipic medievalăȘ
    „…participarea fizică a credincioşilor la slujbe în lăcaşurile de cult răspunde unei nevoi esenţiale, de hrană spirituală şi sănătate pentru suflet.”
    Dar de ce nu spune clerul ortodox credincioșilor – Mergeți de vă vaccinați pentru sănătatea trupului, iar apoi purcedeți înapoi către lăcașurile de cult?
    E drept că Moscova s-ar supăra, dar clerului ortodox nu ar trebui să îi pese, asta dacă ar fi izvor de iubire precum Domnul nostru Iisus Hristos. Pentru clerul nostru ortodox molima a fost o sursă minunată de a-și umple buzunarele din frica și durerea credincioșilor.
    Lucrurile acestea trebuie să se schimbe.

  11. In contextul pandemiei, pentru respectarea regulilor de distantare, preacuviosul ciobotea a decis sa se faca o biserica la fiecare 10 credinciosi. In acest scop, a vb cu tovarasa Fierea de la pzede-penele (aceeasi mizerie) si PIB -ul romaniei pe urmatorii 103 ani e deja arvunit.

  12. Rafila practica mai nou medicina ministerială. Nu luam masuri bune dacă riscam să pierdem voturi.

  13. ONCOGEN ,VACCINUL ANTICOVID AL PROF. PAUNESCU ,ESTE CEL MAI EFICIENT .
    CU ASTIA LA PUTERE NU O SA-L PUTEM PRODUCE.

  14. Vad doar comentarii răutăcioase, bănuiesc ca unii dintre dumneavoastră nu sunteți doar răutăciosi ci și habotnici. Comparați, va rog, judecata voastră cu a altor atei cunoscuți, renumiti.
    Urmăresc de o ora pe CTP la digi. În concluzie guvernul a procedat JUDICIOS permițând accesul în biserică fără certificat verde.
    Dacă paranoicul asta într_ale covidului judeca bine cum se face ca voi judecați stramb?

  15. Nu te obliga nimeni sa te impartasesti din aceiași linguriță cu inca 99 de persoane. O faci, e treaba ta.
    Nu te obliga nimeni sa te duci la biserica. O faci, e treaba ta.
    Iar eficienta Hârtiei Verzi se vede in răspândirea variantei Omicron (Moronic), nu e limpede ca toti răspândacii au avut Hartia ?

  16. CameliA, miai luat vorba din gura!👍

  17. E foame de bani la BOR.

    • Poate ca e foame de bani dar asta nu e un motiv ca statul sa se bage unde nu-i fierbe oala.
      Și nu e vorba doar de BOR, dintre cele 18 culte recunoscute ai auzit vreunul sa solicite certificatul verde?

  18. Participarea la un concert de muzica clasica,opera, jazz, la un balet, la o piesa de teatru nu face parte din hrana sufleteasca?

  19. Cu această declarație vă confirmați minciunile propovăduite! Adevărul este că nu ați respectat măsurile de prevenție, mai mult, puteți fi acuzați fără echivoc de zădărnicirii combaterii bolilor!

  20. Nevoie esențială de bani. Restul sunt povesti.