G4Media.ro

Partidul lui George Simion a interzis accesul reporterilor Antena 3 în sediul…

Sursa Foto: AUR

Partidul lui George Simion a interzis accesul reporterilor Antena 3 în sediul formațiunii

Partidul AUR a interzis  duminică accesul reporterului Antena 3 CNN în sediul formațiunii politice, potrivit site-ului televiziunii de știri.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media

- articolul continuă mai jos -

“Antena 3 CNN a făcut toate demersurile necesare pentru a se acredita în ziua primului tur al alegerilor pentru declarațiile care vor fi făcute de la sediul AUR, însă reporterul Ana Ciuvică a fost oprită la ușă” și i s-a transmis ulterior că nu poate intra în sediu deoarece i-a fost refuzată acreditarea, potrivit sursei citate.

După această scurtă conversație, reporterei Antena 3 i-a fost returnat buletinul și a fost invitată să părăsească curtea sediului până când se vor face verificări. Ulterior, bărbatul a revenit și a anunțat-o că Antena 3 CNN nu este acreditată la sediul AUR pentru ziua alegerilor.

„Am verificat lista. Din păcate nu sunteți acreditată în momentul de față. Îmi pare rău nu sunteți acreditați. Îmi pare foarte rău”, a spus reprezentantul AUR, citat de Antena3.

Potrivit unui articol publicat de Adevărul, AUR a interzis accesul mai multor instituții mass-media, printre care G4Media.

Menționăm că sunt acceptate solicitările de acreditare din partea tuturor instituțiilor media naționale și internaționale, cu excepția trustului Intact Media Grup (inclusiv Antena 1 și Antena 3), România TV și G4Media, publicații cu care AUR se află în prezent în conflict juridic pentru răspândirea de informații false în timpul campaniei electorale”, au declarat reprezentanții AUR, citați de Adevărul.

La sfârșitul lunii aprilie, partidul extremist AUR a anunțat într-un comunicat de presă că a depus o sesizare la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) împotriva posturilor de televiziune Antena 3 şi România TV, precum şi a publicaţiei G4Media, pentru ”săvârşirea infracţiunii de comunicare de  informaţii false, prevăzută şi pedepsită de art. 404 din Codul penal”.

G4Media a scris în 23 aprilie că liderul AUR, George Simion, a aprobat semnarea unui contract de 1,5 milioane dolari din banii românilor pentru a denigra România în SUA, în cadrul unor interviuri și întruniri cu oficiali americani.

Contractul semnat în 18.04.2025 prevede o campanie de lobby care să-i asigure lui Simion sprijin din partea unor personalități americane cu notorietate, promotoare mai ales ale curentului MAGA. Suma cheltuită ar proveni din banii pe care AUR îi obține din subvenția plătită de statul român partidelor parlamentare.

În timpul vizitei în Satele Unite de săptămâna trecută, Georege Simion s-a întâlnit cu Steve Bannon, cu Robert W Malone și cu influencerul Jack Posobiek. Toate trei întâlnirile au fost postate pe rețeaua X.

Partidul extremist AUR nu este la primul atac la adresa G4Media.ro. În ianuarie 2022, șefii partidului chiar și-au provocat adepții printr-o postare pe Facebook să completeze o listă cu ”cele mai toxice și false organe de presă”, în fruntea căreia au plasat chiar G4Media.

Reacția AUR a venit atunci după ce G4Media.ro i-a atribuit eticheta de ”partid extremist”.

Reamintim aici motivele pentru care susținem că AUR este un partid de extremă dreapta:

Asaltul asupra sediului Parlamentului din 21 decembrie 2021. A fost un eveniment organizat de liderii AUR, în frunte cu George Simion, soldat cu violențe, intrarea în curtea Parlamentului, tentativa de intrare în clădirea Parlamentului, distrugerea mașinilor Ambasadei SUA și Ambasadei Japoniei.

Numirea în funcția de președinte de onoare a lui Călin Georgescu, un admirator declarat al căpeteniei legionare Corneliu Zelea Codreanu care a comis asasinate politice, și a lui Ion Antonescu, responsabil de moartea a 280.000 – 380.000 de evrei și 11.000 de romi în Holocaustul din România.

Minimalizarea Holocaustului. AUR a susținut în 3 ianuarie, într-un comunicat de presă, că istoria Holocaustului și educația sexuală reprezintă ”teme minore” care au fost ridicate la rangul de materii, în ceea ce califică a fi drept o ”acțiune sistematică de subminare a calității învățământului din România”.

Violența fizică și de limbaj din Parlamentul României. George Simion și alți camarazi l-au îmbrâncit în Parlament pe deputatul liberal Daniel Fenechiu.

Claudiu Târziu l-a amenințat pe Alexandru Muraru, consilierul premierului pentru pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei, spunându-i ”O să dai socoteală pentru mizeriile pe care le verși în capul AUR”. În discursul susținut la moțiunea de cenzură, Târziu a spus și că ”dacă eram legionar, știți cum procedam, da? Așa, doar cu cuvintele”.

Parlamentarii AUR Antonio Andrușceac și Titi Stoica, poreclit și Titi ”Patru Mâini”, l-au evacuat cu forța de la microfon pe deputatul liberal, Florin Roman, care încerca să conducă ședința Parlamentului în locul Ancăi Dragu.

Apologia făcută de senatorul AUR Sorin Lavric, ideolog al partidului, la adresa unor criminali de război condamnați – Mircea Vulcănescu și Radu Gyr. În 26 februarie 2021 senatorul AUR Sorin Lavric, i-a omagiat în plenul Senatului pe criminalii de război condamnați Mircea Vulcănescu și Radu Gyr și pe legionarul Valeriu Gafencu. Deputatul FCER Silviu Vexler a fost singurul parlamentar care a protestat, iar Sorin Lavric i-a replicat: “Aici nu este Palestina”.

Jignirile aduse în Parlament de Dan Tănasă (AUR) la adresa parlamentarului USR Silviu Dehelean.

Luările de poziție frecvente ale comunității evreiești și ale Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, care condamnă „manifestările negaționiste ale partidului extremist AUR”.

Relatările din presa occidentală și din agențiile internționale de presă care califică la unison AUR drept ”partid de extremă dreaptă”, în special după asaltul asupra Parlamentului.

Din toate motivele enunțate mai sus, G4Media.ro relatează și va relata în continuare obiectiv despre toate acțiunile AUR, cu precizarea că este un partid de extremă dreaptă.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.