Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Primăria Piatra-Neamţ a depus şi câştigat 22 de proiecte nerambursabile în valoare de circa 687 de milioane de lei, a informat, luni, într-o conferinţă de presă, primarul Adrian Niţă.
Edilul a precizat că municipalitatea contribuie cu aproape 97 de milioane de lei, în cadrul acestor proiecte.
„Proiectele sunt încadrate în domenii esenţiale pentru dezvoltarea oraşului: infrastructură rutieră, educaţie, turism şi agrement, precum şi sectorul social şi de sănătate”, a declarat, în conferinţa de presă, primarul Adrian Niţă.
În privinţa reţelei şcolare, municipalitatea derulează şase proiecte, în valoare totală de peste 175 de milioane de lei.
Pentru modernizarea infrastructurii rutiere, Primăria Piatra-Neamţ implementează două proiecte majore cu o finanţare de peste 130 de milioane de lei.
Ştrandul Municipal, Platforma Cuejdi, Ansamblul „Curtea Domnească” şi Sala Polivalentă sunt câteva dintre proiectele pe „Turism şi Agrement”, cu o valoare totală de circa 304 milioane de lei.
Pentru sănătate şi servicii sociale, municipalitatea a obţinut finanţări pentru patru proiecte.
Spitalul de Îngrijiri Paliative, Centrul Respiro pentru Copii cu Dizabilităţi, Proiectul „Grijă la tine acasă” şi Dezvoltarea Serviciilor Comunitare Integrate beneficiază de finanţări de circa 48 de milioane de lei.
Prin Grupul de Acţiune Locală Piatra-Neamţ au fost câştigate şase proiecte cu o valoare totală de peste 30 de milioane de lei.