
Parlamentul European va deschide un birou al Parteneriatului Estic în Republica Moldova
Parlamentul European va deschide un birou în Republica Moldova pentru a consolida şi mai mult angajamentul legislativului comunitar faţă de regiunea Parteneriatului Estic, informează un comunicat al PE, citat de Agerpres.
Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
În contextul amplificării tensiunilor geopolitice şi al elanului reînnoit al extinderii UE, noul birou al PE de la Chişinău va servi drept punct de contact cheie între Parlamentul European şi parlamentele naţionale, societatea civilă şi partenerii locali din regiunea Parteneriatului Estic.
Biroul va promova poziţiile şi activităţile PE, având drept scop să susţină democraţia şi reformele instituţionale în regiune. De asemenea, va asista la pregătirea vizitelor eurodeputaţilor şi continuarea contactelor după vizitele lor, întărind în acelaşi timp cooperarea cu alţi actori UE de la faţa locului, organizaţii internţionale şi societatea civilă.
Decizia intervine în contextul în care eurodeputaţii urmează să voteze marţi un Mecanism de reformă şi creştere pentru Republica Moldova în valoare de 1,9 miliarde de euro, pentru a accelera reformele socio-economice din ţară, a-i întări rezilienţa şi a-i sprijini integrarea în UE prin granturi şi credite cu dobânzi mici.
Stabilirea unui birou de legătură la Chişinău evidenţiază sprijinul puternic al PE pentru regiunea Parteneriatului Estic, stimulând stabilitatea, democraţia şi dezvoltarea de legături mai strânse între UE şi vecinii săi, se mai precizează în comunicatul PE.
„Biroul Parlamentului European de la Chişinău va putea comunica oamenilor din Moldova beneficiile integrării europene şi toate măsurile pe care le luăm la nivel european pentru sprijinirea Republicii Moldova şi cetăţenilor săi. În felul acesta, vom combate mai bine încercările Federaţiei Ruse de a manipula şi dezinforma cetăţenii Republicii Moldova cu privire la Uniunea Europeană. Biroul va deservi toate regiunea Parteneriatului Estic, ceea ce confirmă rolul Moldovei de lider în regiune”, afirmă într-un comunicat Siegfried Mureşan, preşedintele Delegaţiei Parlamentului European pentru Republica Moldova.
Eurodeputatul PNL a precizat că decizia de a deschide acest birou la Chişinău este şi o victorie a preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, care a înaintat această propunere legislativului comunitar în urmă cu doi ani.
„După anunţul de astăzi, urmează pregătirile tehnice astfel încât biroul să fie funcţional în cât mai scurt timp’, mai precizează Mureşan în comunicat.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank