Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Deputatul european Siegfried Mureșan (PNL) a declarat marți că Parlamentul European solicită reevaluarea fondurilor care merg spre Palestina și continuarea ajutorului umanitar în regiune, mai ales pentru refugiații palestinieni.
”În poziția Parlamentului European privind Bugetul Uniunii Europene din 2024 – pe care am coordonat-o ca negociator-șef și care va fi votată mâine, în sesiune plenară – vom include un paragraf prin care solicităm Comisiei Europene reevaluarea tuturor fondurilor alocate pentru Palestina”, a declarat el, potrivit unui comunicat.
Solicitarea sa vine pe fondul discuțiilor din interiorul UE despre atitudinea pe care trebuie să o aibă Uniunea față de Palestina după atacul organizației teroriste Hamas asupra Israelului, soldat cu peste 1.400 de morți – majoritatea civili, și peste 150 de persoane răpite.
Mureșan a spus că ”fondurile europene nu au fost și nu vor fi niciodată folosite pentru susținerea Hamas sau a oricărei entități teroriste”, adăugând: ”cu toate acestea, în contextul evoluțiilor recente, considerăm necesară o evaluare actualizată a fiecărui euro din Bugetul Uniunii Europene care ajunge în regiune”.
El a precizat că UE trebuie să continue ajutorul umanitar în regiune, mai ales pentru refugiații palestinieni din Iordania și Liban.
”Situația umanitară din regiune este de așteptat să se agraveze în următoarea perioadă și este datoria noastră să rămânem alături de persoanele vulnerabile”, a mai spus europarlamentarul PNL.
UE e foarte atenta cu finantarile de sute de EUR catre organizatiile teroriste dar subventioneaza direct cu milioane de EUR organizatii care chiar Comisia EU le-a declarat teroriste. Tot ce intra in Gaza e controlat de hamas