Home » Articole » Parlamentul European a adoptat două texte cheie care înăspresc politica în domeniul migraţiei

Parlamentul European a adoptat două texte cheie care înăspresc politica în domeniul migraţiei

561
Parlamentul European a adoptat două texte cheie care înăspresc politica în domeniul migraţiei
Sursa foto: © Viorel Dudau | Dreamstime.com
Ascultă articolul

Parlamentul European a adoptat marţi în formă definitivă două texte emblematice pentru politica în domeniul migraţiei, cu voturile unei alianţe a dreptei şi extremei drepte, transmite agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

Ele vor permite statelor membre ale UE să expulzeze solicitanţii de azil spre ţări de unde aceştia nu sunt originari, dar pe care UE le consideră ‘sigure’.

- articolul continuă mai jos -

Ideea este testată deja de prim-ministrul italian Giorgia Meloni prin centre înfiinţate în Albania, însă s-a lovit până acum de obstacole juridice.

Un text adoptat marţi ar putea facilita aplicarea ideii, spre marea nemulţumire a unor ONG-uri şi a stângii, care se îngrijorează de tratamentul aplicat în aceste ţări solicitanţilor de azil.

Aceasta este ‘o etapă în plus a dezumanizării politicii Uniunii Europene  în domeniul migraţiei’, a deplâns eurodeputata ecologistă Mélissa Camara.

Comisia Europeană respinge criticile, dând asigurări că ţările unde ar urma să fie trimişi aceşti migranţi vor trebuie să respecte drepturile fundamentale.

O altă măsură emblematică prevăzută în textele adoptate de PE vizează crearea unei liste de ţări pe care UE le consideră ‘sigure’, ceea ce limitează posibilităţile de azil pentru cetăţenii lor.

Lista cuprinde Kosovo, Bangladesh, Columbia, Egipt, India, Maroc şi Tunisia. Ideea este de a accelera procesarea cererilor de azil şi grăbirea eventualei repatrieri.

‘Cetăţenii aşteaptă de la noi să ne ţinem promisiunile în materie de politică privind migraţia, şi este exact ceea ce facem astăzi’, a salutat eurodeputata de dreapta conservatoare Lena Düpont.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole