
Parlamentul din Kosovo şi-a ales preşedintele, după patru luni de impas care a blocat formarea guvernului
După patru luni de blocaj politic, parlamentul din Kosovo şi-a ales marţi un nou preşedinte, deschizând calea pentru constituirea legislativului şi formarea noului guvern în urma alegerilor din februarie, relatează agenţia de știri EFE.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Într-o sesiune televizată în direct, deputatul Dimal Basha, membru al Mişcării Vetevendosje (LVV, Autodeterminarea), formaţiunea premierului interimar Albin Kurti, a fost ales preşedinte al parlamentului cu 73 de voturi din rândul celor 120 de deputaţi prezenţi, transmite Agerpres.
După mai mult de 50 de încercări eşuate, această numire deschide calea pentru constituirea noului legislativ şi formarea guvernului în urma alegerilor legislative din 9 februarie. Conform Constituţiei kosovare, formarea unui nou guvern nu poate începe fără alegerea mai întâi a preşedintelui parlamentului.
La alegerile din februarie, formaţiunea LVV a câştigat 48 din cele 120 de mandate parlamentare, fiind clasată pe primul loc, dar fără majoritatea absolută necesară pentru a guverna singură.
Dar nici blocul de opoziţie, alcătuit din trei partide pro-albaneze (Partidul Democrat, Liga Democrată şi coaliţia AAK-NISMA) create în timpul luptei pentru independenţa Kosovo, nu poate forma o majoritate, având numai 52 de mandate parlamentare, celelalte 20 de mandate rămase revenind minorităţilor etnice, dintre care 10 pentru minoritatea sârbă, care constituie circa 6% din populaţia estimată oficial a Kosovo de 1,6 milioane.
„Timp de luni la rând, acest parlament s-a confruntat cu o provocare fără precedent. Dar să nu uitaţi că, în ciuda tuturor luptelor, cred că a fost o lecţie utilă pentru democraţia şi emanciparea societăţii!”, a declarat Dimal Basha, în vârstă de 45 de ani, după preluarea mandatului.
După ce şi-a încheiat pe 23 martie mandatul de patru ani la conducerea guvernului, naţionalistul Kurti rămâne în funcţie interimar şi probabil în curând va fi însărcinat cu formarea noului executiv. Dacă nu reuşeşte să obţină sprijinul a cel puţin 61 de parlamentari, mandatul de a încerca formarea guvernului va reveni apoi opoziţiei.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.