Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Parlamentul ungar şi-a început marţi activitatea prin omagierea izbucnirii revoltei populare din Timişoara, care a dus în 1989 la căderea dictaturii lui Ceauşescu. János Latorcai, politician Fidesz, vicepreşedintele Parlamentului ungar, a amintit că sute de cetăţeni maghiari şi români iubitori de libertate au încercat să împiedice evacuarea pastorului reformat László Tőkés, iar atunci când acest lucru a eşuat, protestul s-a extins într-o demonstraţie de masă, care a dus la căderea regimului comunist.
Cu o zi înainte, pe data de 15 decembrie, Parlamentul României a votat un proiect de lege inițiat de PSD, care prevede că cei inculpați pentru evaziune fiscală de până la 100.000 de euro, infracțiune care în prezent se pedepsește cu închisoarea, scapă doar cu amendă dacă achită integral prejudiciul, iar dacă dau și 20% în plus, fapta nu se mai pedepsește deloc, indiferent de cuantumul evaziunii.
Potrivit înregistrării electronice a voturilor, s-au pronunțat ”pentru” deputații PSD, Pro România și ALDE și ”împotrivă” cei de la PNL și USR. Deputații UDMR s-au abținut. Totuși, deputata PNL Viorica Cherecheș, mama primarului Cătălin Cherecheș din Baia Mare, a votat în favoarea inițiativei. Viorica Cherecheș nu a mai fost pusă pe lista PNL de candidați la alegerile parlamentare din 6 decembrie.
Citește și
Prima data in istorie cand Laszlo Tokes a invins oltenii lui Olguta inarmati cu bata.
Alo redacția!
Text gresit.
Copy&paste.
Nu e jurnalism.
Un exemplu de urmat si in Ungaria… Odată si odată va cadea si regimul „ILIBERAL”.
Gradatii invata mai greu meseria de jurnalist.
moromolocule, vrei sa prinzi un post la hAURari?
parlamentul de la Budapesta comemoreaza, timp in care parlamentul Romaniei voteaza legea „deputatului mitraliera” RUSINE ALESILOR ROMANI !!!!
Acesta este un articol nedocumentat. Nu a fost nici o comemorare la B-pesta si poza este veche. Nimeni nu are mascahttps://youtu.be/ok-c0uayuUs