Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Legea care stabilește dreptul la a doua opinie medicală decontată de sistemul public a trecut, miercuri, de votul final al Camerei Deputaților. „Reducem riscul erorilor de diagnostic, evităm intervențiile chirurgicale inutile și economisim resurse pe termen lung”, susține co-inițiatorul proiectului, deputatul PNL Ovidiu Cîmpean.
„Am inițiat acest proiect alături de colegul meu, deputatul UDMR Dr. Vass Levente, pentru că în fața unui diagnostic grav sau a unei intervenții chirurgicale majore, orice pacient se simte vulnerabil. În prezent, mulți români caută o a doua opinie pe cont propriu, suportând costuri mari sau pierzându-se într-un labirint birocratic. A doua opinie medicală nu va mai fi un privilegiu al celor care își permit clinici private, ci un drept decontat de sistemul de asigurări de sănătate. Reducem riscul erorilor de diagnostic, evităm intervențiile chirurgicale inutile și economisim resurse pe termen lung”, a afirmat deputatul PNL.
Ovidiu Cîmpean a precizat că țări precum Germania sau Marea Britanie folosesc de ani buni acest mecanism ca instrument de control al calității, fiind „o plasă de siguranță profesională”.
„Nu e vorba de neîncredere, ci de liniște. De a ști că ai luat decizia corectă pentru tine sau pentru cineva drag, într-un moment în care presiunea e mare. Voi urmări atent parcursul final al legii și aplicarea ei în practică. România are nevoie de un sistem medical mai uman, mai sigur și mai corect. Astăzi am făcut un pas concret în această direcție”, a mai declarat Cîmpean.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea obligaţiei medicului curant de a direcţiona şi programa pacientul la următoarea consultaţie sau investigaţie necesară, precum şi garantarea dreptului pacienţilor asiguraţi la o a doua opinie medicală.
„Pacientul are dreptul de a fi direcţionat şi programat la următoarea consultaţie sau investigaţie necesară stabilirii diagnosticului, printr-un mecanism creat la nivelul unităţii medicale în care s-a desfăşurat consultaţia. Toate persoanele asigurate au dreptul la a doua consultaţie medicală, plătită de sistemul de asigurări medicale, cu scopul de a obţine a doua opinie medicală pe baza investigaţiilor medicale existente sau suplimentar solicitate, dacă aceasta este justificată”, se arată în iniţiativa legislativă.
Proiectul de lege a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.
Vai, câtă grija pentru clinicile private la care trimitwti pacientii!
Pentru a doua opinie!
Câti parlamentari sunt proprietari de clinici?
😡